Locul unic din România. Unde se află Clyde Town, muzeul care reproduce cu fidelitate atmosfera unui oraș din Vestul Sălbatic

18 august 2024 16:50   Fapt divers

Vrei să te simți ca în filmele western? Un clujean și partenera sa de viață și-au investit toate economiile într-un muzeu unic în România. Mai exact, au adus Vestul Sălbatic la marginea Clujului! Micuțul oraș numit „Clyde Town” se întinde pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, are doar clădiri din lemn și străzi pietruite, recreând autentic atmosfera unui oraș din Vestul Sălbatic.

Dacă vrei sa te simți ca în filmele western din anii 70-80, Clyde Town este locația perfectă. Situat la doar 45 de km de Turda, la periferia orașului Cluj-Napoca, acest minioraș este un muzeu în aer liber, old western, cu clădiri vechi din lemn și străzi pietruite, recreând atmosfera epocii saloanelor de la vest de Mississippi.

Totul arată ca în America anilor 1850, doar că suntem în 2024. Pe strada principală, fiecare clădire are o poveste interesantă. Vei găsi de la un Saloon, unde cowboy-ii își beau paharul cu whisky, la magazinul General Store, Bancă, Biserică, Fierărie sau Biroul șerifului, toate cu denumiri în limba engleză.

Fiecare căsuță a fost dotată cu mobilier și obiecte tipice zonei de vest a Americii din anii 1800-1900. Investiția s-a ridicat la peste 200.000 de euro, fără manoperă, având în vedere că proprietarul s-a ocupat el însuși de construcția și decorarea căsuțelor.   

Clyde Town, orășelul din Vestul Săbatic de lângă Cluj

Terenul pe care a fost construit are o suprafață de 3.000 de metri pătrați și se află , la 5 km de Auchan-ul din Iris, orășelul având regim de muzeu, cu program de vizitare, miercuri și joi pentru grupuri organizate și de vineri până duminică pentru publicul larg, potrivit site-ul oficial.  Un bilet de intrare costă 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani. Muzeul se află pe strada Valea Radului, din Cluj Napoca.

Am abordat America anilor 1800-1900. Sunt îndrăgostit de perioada respectivă. Copiii sunt fascinați când le explic de la A la Z cu ce se ocupau oamenii în acea perioadă, despre meștesuguri.

Orașul este complet, avem cam toate instuțiile și formele de afaceri de la vremea respectivă: fierărie, magazin general, adică mall-ul de astăzi, în care găsești orice unealată și aliment din acea vreme, nelipsitul hotel, drugstore (farmacie), teatru, firestation (brigada de pompieri), bancă, barber shop, bathouse, care era baia comună, școală, primărie, poștă, case și chiar o spânzurătoare”, a povestit clujeanul, pentru gândul.ro.

Mai multe