Medicii nutriționiști explică cât de periculoasă este de fapt maioneza. Care sortiment este cel mai bun pentru dietă

8 iulie 2026 11:50

La prima vedere, maioneza pare a fi un produs foarte simplu, ieftin și util în bucătărie. Însă, din cauza conținutului ridicat de grăsimi și calorii, mulți oameni evită să folosească acest ingredient atunci când gătesc. Cu toate acestea, nutriționiștii spun că maioneza nu este chiar atât de periculoasă pentru dietă precum pare la prima vedere.

Maioneza este foarte populară în bucătărie

Maioneza se numără printre alimentele care nu au o reputație foarte bună. În principal, acest lucru se datorează conținutului ridicat de calorii și grăsimi pe care le conține. În plus, gălbenușul de ou este asociat cu un nivel ridicat de colesterol, motiv pentru care mulți oameni încearcă să evite maioneza.

Însă, ea tot rămâne o prezență comună în multe rețete, iar nutriționiștii spun că nu este chiar atât de periculoasă precum cred mulți oameni. Potrivit Daily Mail, maioneza poate fi integrată ușor într-o dietă sănătoasă.

Cât de sănătoasă este maioneza

„Maioneza este înțeleasă greșit, nu este, în mod inerent, un aliment rău. O lingură de maioneză într-un sandviș cu ton și maioneză poate face parte dintr-o dietă sănătoasă, mai ales dacă îi ajută pe oameni să aibă sandvișuri și salate mai echilibrate”, spune Sophie Medlin, dietetician consultant la CityDietitians.

O porție de 15 grame de maioneză are 100 de calorii și aproximativ 10 grame de grăsime. Teoretic, pare a fi un ingredient deloc sănătos, dar aparențele pot fi înșelătoare.

„Comparativ cu ketchupul, muștarul sau dressingurile pe bază de oțet, maioneza are mult mai multe calorii. Totuși, în comparație cu alimente precum untul, crema de brânză și dressingurile cremoase, aceasta poate avea un conținut mai scăzut de grăsimi saturate, deși va fi comparabilă în ceea ce privește numărul de calorii”, mai spune dr. Medlin.

Care este cel mai sănătos sortiment de maioneză

În plus, experții spun că maioneza ne poate ajuta organismul să absoarbă nutrienți precum vitaminele A, D, E și K. Iar cum în comerț se găsesc acum nenumărate variante de maioneză, experții explică care este cel mai sănătos.

„Maioneza cu conținut integral de grăsime este în principal ulei, așa că are un număr ridicat de calorii, dar este de obicei preparată cu grăsimi nesaturate, care sunt tipul de grăsimi mai sănătos. Maioneza light are mai puține calorii deoarece conține mai puțin ulei, însă adesea include și amidonuri, gume, îndulcitori și aditivi pentru a recrea textura maionezei tradiționale cu conținut integral de grăsime”, explică specialista.

În același timp, maioneza vegană nu este, în mod necesar, mai sănătoasă.

„Maioneza vegană nu conține ou, însă cât de sănătoasă este depinde de tipul de ulei folosit. Oul este adesea înlocuit cu stabilizatori și alte ingrediente procesate pentru ca produsul să aibă comportamentul și textura unei maioneze obișnuite”, spune dr. Medlin.

În final, prioritățile noastre contează cel mai mult, atunci când alegem ce fel de maioneză să cumpărăm.

„Dacă gestionarea greutății este prioritatea, atunci maioneza mai ușoară poate fi cea mai bună alegere. Dar dacă pentru tine este mai important să eviți alimentele procesate, atunci varianta preparată în casă poate fi mai potrivită”, explică medicul.

Mai multe