Misterioasa stradă din Constanța la capătul căreia se vede marea. Turiștii o caută pentru fotografii
I se spunea stradelă din cauza dimensiunilor sale, dar pe cât este de mică pe atât este de încărcată de istorie. Măsoară puțin peste doi metri lățime și se spune că ar fi a doua cea mai îngustă stradă din România. Stradela Vântului, situată în zona peninsulară a Constanței era văzută în trecut ca o graniță simbolică între casele a două etnii: greceşti şi armeneşti.
Strada întunecată la capătul careia se vede marea
Stradela Vântului este străjuită de case construite în diverse perioade, impresionante prin arhitectură. Printre acestea unele clădiri sunt declarate monumente istorice, dar cum se întâmplă des în România, lăsate în paragină.
Este situată între străzile Karatzali Aristide și Callatis, intersectată la capete cu Mircea cel Bătrân și Marcus Aurelius. Măsoară aproximativ doi metri lățime, puțin peste Stradela Sforii din Brașov, a cărei lățime variază între 1,11 și 1,35 m. Pare mai degrabă a fi un spațiu pierdut între două șiruri de case, dar cu un aer medieval, iar clădirile ridicate la cumpăna dintre secolele XIX- XX parcă fac trecerea într-o „lume veche”.
Stradela este ferită de razele soarelui, intrarea fiind întunecată, de pe ambele străzi, iar acest contrast îi dă o notă de mister care te îmbie să o explorezi de la un capăt la celălalt, iar la orizont se zărește marea.
Strada a fost luată la pas și de Hans Christian Andersen
Clădirile au aparținut cândva negustorilor greci, armeni și evrei, iar la începutul anului 1900, străduţa era văzută ca o graniţă simbolică între casele a două cartiere: cel grecesc şi cel armenesc.
„Era piatră cubică gen în stil italian, chiar exact ca în Italia era piatră cubică. Era făcută strada de la un cap la altul”, povestea un locanic pe nume Vasile Mavronian.
Numărul mare de turiști care vin să se fotografieze pe misterioasa straduță din Constanța a devenit deja o obișnuință pentru localnici.
„Este plăcut că este vizitată de foarte mulţi turişti şi faptul că este vizitată ne face să fim mândri”, spun oamenii care locuiesc în zonă.
Se spune că pe Stradela Vântului a ajuns şi scriitorul danez Hans Christian Andersen, unul din marii povestitori ai lumii. În 1841 el descria stradela ca fiind cât o palmă de lată.
„Fiind atât de îngustă, rişti să treci pe lângă ea şi să nu o vezi şi vine acel moment de amintire care îţi va rămâne după o vacanţă şi pe de altă parte este şi acea tristeţe din cauza stadiului în care se află clădirile”, spunea Diana Slav, ghid turistic, pentru Digi24.