Motivul pentru care navele sunt vopsite în culoarea roşie sub linia de plutire

24 martie 2024 11:48   Fapt divers

Probabil ai observat, în fotografii sau în timpul plimbărilor prin porturi, că o navă maritimă are culoarea roșie sub linia de plutire. Te-ai întrebat, însă, vreodată care este motivul pentru care fundul navelor are aceasră culoare?

De ce părțile navelor de sub linia e plutire sunt vopsite în roșu? Ei bine, poate pare ciudat să optezi pentru o culoare specifică pentru acea porțiune, însă există un motiv. Tradiția și ... viermii de lemn! Fie că este vorba despre o navă de croazieră, o navă militară sau o navă de marfă, sub linia de plutire este adesea vopsită în roșu și are o serie de numere pictate pe prova.

Până în secolul al XIX-lea, navele erau construite din lemn. Abia în secolul al XIX-lea au fost introduse navele din fier și oțel, iar pânzele au fost înlocuite cu motoare cu aburi. Navele din lemn aveau nevoie de protecție împotriva viermilor, algelor şi alte vieţuitoare marine, care mănâncă lemne. Astfel, marinarii au acoperit corpul bărcilor cu vopsea de cupru pentru a le proteja. Cuprul ferea, de asemenea, vazul de putrezire.

Cuprul a adăugat o nuanţă roşie vopselei

Totodată, cuprul a fost cel care a adăugat culoarea roșiatică vopselei. În plus, cuprul era otrăvitor pentru creaturile marine, așa că le ținea și pe acestea la distanță. Acest strat protector a împiedicat plantele și organismele să se atașeze de fundul navei și să o îngreuneze. Acest lucru era important, deoarece orice lucru atașat de carenă ar fi crescut rezistența la înaintare, încetinind nava și necesitând mai mult combustibil.

În prezent, corpul navei de sub linia de plutire este protejat cu vopsea de oxid de cupru, care nu trebuie să fie roșie. Poate fi verde, galbenă sau albastră, dar majoritatea încă respectă această tradiție nautică.

Există, de asemenea, numere pictate pe verticală, de obicei în alb, spre prova navei. Ele îi ajută pe navigatori să țină evidența încărcăturii navei. Cu cât nava transportă mai multă marfă, cu atât se scufundă mai mult în apă. Acest lucru ajută la calcularea cantității de combustibil necesare pentru călătorie, relatează clickpentrufemei.ro.

Mai multe