Noua fiță: rochiile făcute din gunoaie!
O prezentare de modă neobișnuită a avut loc zilele trecute, în orașul Diyarbakir, din Turcia. Modelele au fost îmbrăcate în rochii realizate în întregime din gunoaie. Ținutele ieșite din comun au fost făcute din pungi de plastic, plase de ipsos, frânghii și hârtii.
Ce este proiectul Zero Waste
Manechinele au fost pozat în fața unei unități de reciclare din oraș. Această inițiativă face parte din proiectul Zero Waste (Zero Deșeuri), înființat de prima doamnă a Turciei, Emine Erdoğan, în 2017. Proiectul a adăugat 2,3 miliarde de dolari la economia turcă datorită unei cantități mari de materiale și alimente economisite din reducerea deșeurilor.
Obiectivele Zero Waste sunt reducerea deșeurilor prin reciclarea produselor secundare și reutilizarea deșeurilor. De asemenea, se lucrează pentru a încuraja reciclarea în rândul cetățenilor prin implementarea de coșuri de reciclare separate în toate orașele din Turcia. Parlamentul turc s-a lăudat recent că a evitat cu succes 17 tone de emisii de gaze cu efect de seră, economisind în același timp 4 miliarde de tone de apă și 530.000 de kilowați-oră de energie anul trecut.
„Oamenii au creat acest peisaj înfricoșător. Dar știm că este în mâinile noastre să oprim această distrugere și să salvăm pământul, casa noastră comună. Suntem obligați ca oameni să acționăm repede și împreună, pentru că fie vom câștiga, fie vom pierde împreună în această ecuație.”, a declerat zilele trecute prima doamnă a Turciei, Emine Erdoğan
Prima Doamnă a subliniat, de asemenea, nevoia de justiție și egalitate atunci când vine vorba de protejarea planetei și combaterea schimbărilor climatice.
Ea l-a citat pe soțul ei, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, spunând că „sugerează pe bună dreptate că lumea este mai mare de cinci” – o referire la cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU: China, Franța, Rusia, Regatul Unit și Marea Britanie.
„Suntem obligați să stabilim un sistem echitabil și să luăm măsuri bazate pe împărțirea sarcinilor în care avem grijă de țările profund afectate de consecințele schimbărilor climatice.”, a mai spus ea.