Numai grădinarii desăvârșiți știu care sunt legumele care se cultivă la începutul lunii septembrie. Sunt printre cele mai consumate de români

5 august 2023 11:53   Fapt divers

Românii sunt oameni gospodari din fire și cei care locuiesc la curte și au posibilitatea de a-și planta propriile fructe și legume cunosc deja faptul că, în toamnă există două tipuri de legume care se plantează: ceapa și usturoiul.

Ceapa și usturoiul vedere sunt cele mai importante legume care se pot semăna în luna septembrie. Când pui aceste culturi în grădină, ai grijă să ții cont de câteva recomandări importante de tehnologie, care te vor ajuta să ai parte de o recoltă bogată, care poate să îți ajungă toată iarna. 

Cum se plantează corect ceapa

Ceapa de toamnă se plantează din arpagic, la începutul toamnei, înainte de primul îngheț. Înainte de a planta, există câtva sfaturi utile de care ar trebui să se țină cont. În primul rând, înainte de plantare, pământul trebuie prelucrat printr-o arătură de 25-30 de centimetri. Solul trebuie să fie bine afânat și curățat total de buruieni.

Următorul pas îl reprezintă fertilizarea solului care se face cu 5-6 kilograme de humus, 1- g de sulfat de potasiu sau 20 de superforsat la un metru pătrat de cultură. Înainte de a planta ceapa, se recomandă să presari pe sol cenușă de lemn în cantitate de 10 g pe mp.

Când se plantează usturoiul

Ceapa și usturoiul de toamnă trebuie plantate în intervalul 15 septembrie- 15 noiemebrie. Înainte de a planta usturoiul, trebuie să fie solul pregătit. 

Pe solurile acide se recomandă să se presare cenușă. Ca și în cazul cepei, înainte de plantare, solul trebuie să fie curățat de buruieni și arat.

Cu puțin timp înainte de plantare, pentru a ține bolile la distanță, solul trebuie tratat cu o soluție de sulfat de cupru, formată din 40 de grame de de sulfat de cupru și 10 litri apă. Cu ajutorul unei stropitoare, pământul este udat cu această soluție, înainte de procesul de plantare al usturoiului, potrivit agrointel.ro.

Mai multe