O româncă a descoperit destinația de pe litoral unde cazarea costă doar 35 de lei pe noapte: „Pare ireal? În România, da”
Deși pare ireal, există o destinație turistică, unde cazarea costă doar 35 de lei pe noapte, iar condițiile sunt extrem de decente. Vestea a fost răspândită de o româncă aflată la studii peste hotare.
Nu este vorba despre litoralul românesc de la Marea Neagră, ci despre cel de la Marea Galbenă, în China. O româncă a dezvăluit că a cheltuit doar 1.000 de lei pentru un sejur de 5 zile.
„Aproximativ 1.000 de lei m-a costat primul sejur (4 nopți/5 zile) petrecut la mare, anul acesta. Pare ireal? În România, da! În China, nu!”, a spus Kara pe un grup de destinații turistice.
„Cel mai mult am plătit la tren”
Tânăra româncă, aflată la studii în afara țării a publicat chiar și un conținut foto și video pe rețelele de socializare. Aceasta a povestit experiența trăită pe litoralul din China, menționând cât a costat-o vacanța la mare.
„Acolo, în orașul Qingdao, aflat la Marea Galbenă, am avut parte de prima bălăceală a verii. Un mic cadou pe care mi l-am permis la încheierea anului de studii la «Beijing Language and Culture University», înainte de a ajunge în vacanță, acasă, la București.
Cel mai mult am plătit la tren (tur-retur), Beijing-Qingdao (659 km - n.red.), circa 430 de lei, că în rest totul a fost ieftin. 35 de lei locul/noapte într-o cameră dublă aflată într-un complex rezidențial, 40 de lei/persoană, în medie, masa la restaurant, ca să nu mai vorbesc de prețurile la mâncarea stradală”, a mai spus Kara, studenta româncă din China.
Conform unui raport al agenției de turism online Trip, Qingdao s-a clasat pe locul 7 în topul destinațiilor turistice de vară din China. De asemenea, cererea de bilete pentru atracțiile din orașul chinez a crescut cu 67% față de anul trecut. Mai mult, călătoriile către această destinație au crescut cu 52% comparativ cu anul 2023.