Orașul din România construit pe șapte coline, la fel ca Roma. Are o istorie de peste 600 de ani și atrage turiști din toate colțurile lumii

20 octombrie 2024 11:32   Fapt divers

Știați că în România există un oraș construit pe 7 coline exact ca Roma? Este vorba chiar despre Iași, un oraș situat în nord-estul României, cunoscut pentru arhitectura sa impresionantă, cultura bogată și istoria sa veche de peste 600 de ani. Iată de ce trebuie să pui Iași-ul pe lipsta orașelor pe care trebuie să le vizitezi neapărat!

Orașul din România care se aseamănă cu Roma!

Orașul se aseamănă cu Roma nu doar prin importanța sa istorică, ci și prin faptul că este construit pe șapte coline: Copou, Cetățuia, Galata, Bucium, Șorogari, Repedea și Breazu. Iașiul este adesea denumit „orașul celor 100 de biserici", datorită numeroaselor lăcașuri de cult care împânzesc orașul. Printre cele mai cunoscute se numără Catedrala Mitropolitană, care adăpostește moaștele Sfintei Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei și a întregii țări. În fiecare an, sute de mii de pelerini vin la Iași pentru a se ruga la moaștele sfintei, eveniment care coincide cu sărbătoarea Hramului Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.

De-a lungul timpului, fiecare colină a devenit gazda unor importante obiective turistice și istorice, atrăgând vizitatori dornici să descopere patrimoniul cultural și spiritual al orașului.

Dealul Breazu este locul unde, mai recent, în 1994, a fost ridicată Biserica Nașterea Maicii Domnului, un lăcaș de cult ce a devenit un simbol spiritual. Pe Dealul Bucium, deasupra peisajului pitoresc al zonei, se află Mănăstirea Bucium, ridicată în 1853. Acest lăcaș monahal nu este doar un loc de rugăciune, ci oferă și priveliști spectaculoase asupra Iașiului, fiind o destinație preferată pentru drumeții. Mănăstirea Cetățuia, construită în 1668 de domnitorul Gheorghe Duca, este unul dintre cele mai importante monumente istorice și religioase din Iași. Cetățuia a fost gândită inițial ca o fortăreață de apărare, având ziduri groase și o poziție strategică pe înălțimea dealului. În apropiere se află și Mănăstirea Hlincea, ridicată în 1587, un alt lăcaș cu o istorie bogată și o arhitectură specifică perioadei medievale moldovenești.

Dealul Copou este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite coline din Iași, fiind un adevărat simbol al orașului. Aici se află Parcul Copou, cel mai vechi parc din România, inaugurat în 1833, unde se găsește celebrul Teiul lui Eminescu, loc de reculegere pentru iubitorii poeziei lui Mihai Eminescu. În apropiere, vizitatorii pot explora Grădina Botanică din Iași, cea mai mare din țară, fondată în 1856, care oferă o colecție impresionantă de plante. Tot pe Dealul Copou se află și Parcul Expoziției, creat în 1923, precum și numeroase clădiri monumentale, inclusiv Universitatea „Alexandru Ioan Cuza".

Mănăstirea Galata, fondată în 1582 de domnitorul Petru Șchiopul, este un exemplu remarcabil de arhitectură medievală moldovenească, cu o poziție deosebită care oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului. De asemenea, la poalele Dealului Galata se află Băile Nicolina, deschise în 1950, cunoscute pentru apele lor minerale cu proprietăți terapeutice. Un loc unic în peisajul ieșean este Rezervația Repedea, creată în 1955 pe Dealul Repedea, un sit geologic de mare valoare, unde se găsesc fosile de pești și scoici din perioada miocenului. Pe Dealul Șorogari se află un sit arheologic important, cunoscut sub numele de Ivănești, unde au fost descoperite vestigii ale unei așezări din epoca fierului.

Unul dintre simbolurile emblematice ale orașului este Palatul Culturii, o clădire monumentală construită în stil neogotic, care găzduiește patru muzee importante: Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic și Muzeul Științei și Tehnicii. Teatrul Național „Vasile Alecsandri” este, de asemenea, un simbol al orașului, fiind cel mai vechi teatru din România. Clădirea sa barocă este considerată una dintre cele mai frumoase din Europa.

Mai multe