Poftiți la pizza de 100 de metri lungime! Au fost folosite 500 kg de mozzarella
Timp de șase ore, echipa de la restaurantul italian Cloud Factory din Esch, din Luxembourg, a lucrat la această pizza de record. După ce a fost gătită, aceasta a fost savurată de sute de oameni, sâmbătă după-amiază. Această pizza Margherita a fost desemnată cea mai lungă din Luxembourg.
Încă de la ora 8, sâmbătă dimineața, trei bucătari și mulți voluntari s-au apucat de treabă, pentru a pregăti imensa pizza Margherita. La ora 10, aceștia reușiseră să facă deja 30 de metri.
Dacă vă întrebați de ce ai nevoie pentru o pizza atât de mare, ei bine avem toate detaliile: 1 tonă de aluat, 500 de kilograme de sos de roșii și 500 de kilograme de mozzarella. Sună ușor, însă pregătirea acestui fel de mâncare a necesitat extrem de multă muncă, însă toți cei implicați au spus că a meritat efortul.
Pizza de record a fost savurată de trecători
Până la urmă, echipa și-a atins scopul: pizza a avut peste 100 de metri lungime și unde mai pui că a fost și gustoasă! La ora prânzului, acest record a mulțumit în special trecătorii din zona pietonală Escher, care au fost invitați să savureze specialitatea italiană. În pofida faptului că a fost atât de mare, feliile au dispărut în doar câteva minute.
Anul trecut, Cloud Factory a stabilit recordul național pentru cea mai lungă pizza cu 98 de metri de Pizza Margherita. Anul acesta, acest record a fost îmbunătățit din nou cu câțiva metri. Restaurantul a fost fondat în Neudorf în 2020 și este reprezentat și în Esch de la sfârșitul anului 2022.
„Anul acesta, ne-am dorit ca evenimentul să dureze puțin mai mult”, a spus Francesco Micillo, care a creat franciza Cloud Factory în Luxemburg cu doi parteneri, Maurice Delcourt și Tom Zigrand. „Este o idee pe care am preluat-o din Napoli, orașul meu natal ”, a explicat Micillo, pentru publicația RTL Infos. „Există un eveniment similar organizat lângă mare acolo. Se gătesc sute de metri de pizza!”