Povestea incredibilă a celui mai faimos împărat din istorie! Legendarul conducător a cucerit Dacia

27 ianuarie 2024 16:45   Fapt divers

Pe data de 27 ianuarie 98, Marcus Ulpius Traianus urcă pe tronul Imperiului Roman, iar domnia acestuia va schimba complet destinul Romei. Mai mult decât atât, va schimba complet și destinul poporului nostru, care probabil că nici nu ar fi existat fără domnia acestui faimos împărat roman.

Potrivit celor de la adevarul.ro, Traian a fost primul împărat roman născut în afara peninsulei Italice. El s-a născut pe 18 septembrie 53 în provincie Baetica (sudul peninsulei Iberice), iar tatăl său era guvernatorul provinciei, urmând să dețină și funcția de consul, dar și guvernator al Siriei.

Traian intră în armată la 17 ani, servind în trupele tatălui său, în Siria, iar, mai târziu, va fi trimis să înfrângă triburile germanice, de la hotarele imperiului. Traian își câștigă faima datorită victoriilor sale, iar în anul 97, când deja deținea poziția de general, este adoptat de către Împăratul Nerva, care îl asociază la domnia sa. Un an mai târziu, la moartea lui Nerva, Traian devine împărat.

A dorit să cucerească întreaga lume

În 101, Traian pornește spre Moesia Superior, moment ce marchează începutul primului război daco-roman. Istoricul roman Dio Cassius scrie pe larg despre aceste momente din viața împăratului, pe care îl descrie drept un om deosebit, cu puternice convingeri morale.

„După ce zăbovi un timp la Roma, Traian porni cu oaste împotriva dacilor. Cugeta la cele săvârșite de aceștia și era copleșit când se gândea la sumele de bani pe care romanii trebuiau să le plătească în fiecare an. Vedea apoi că puterea și îngâmfarea dacilor sporesc necontenit”, scria Dio Cassius.

Legiunile romane reușesc să îl forțeze pe Decebal în defensivă, iar regele dac va dori să facă pace cu Traian. Războiul se sfârșește, iar romanii încep construcția podului peste Dunăre, însă Decebal își va reface cetățile și va încălca condițiile de pace. Pe 4 iunie 105, Traian pleacă din Roma spre Dacia pentru a doua oară, iar luptele reîncep.

Vasile Pârvan scria, cu ocazia împlinirii a 1800 de ani de la nașterea împăratului Traian, un memorial emoționant.

„Ochii mei te văd împărate, în zilele tale de încetat veghe. Cu statura ta majestuos înalta, cu părul tău alb înainte de vreme, cu față ta nobilă și energic dominatoare, cu ochii tăi atenți privind că pentru a pătrunde dincolo de lucruri și de oameni, cu fruntea ta brăzdată de dungă verticală a voinței cu buzele strânse în semn de stăpânire de sine, cu liniștea ta sigură cuminte, hotărâtă răbdătoare, nesguduita și la nevoie aspră dar nu crudă, cu iubirea ta de ascultare, ordine, statornicie.”

Mai multe