Povestea mai puțin cunoscută a Palatului Cotroceni: distrus de cutremure, ars de foc și zguduit de lupte politice
Timp de peste trei secole, Palatul Cotroceni a fost martorul unor decizii esențiale pentru destinul României, fie că a fost mănăstire, reședință domnească sau, în prezent, sediul Președinției. Fiecare epocă și-a lăsat amprenta: boierii și regii l-au înfrumusețat, comunismul i-a distrus noblețea, transformându-l în Palat al pionierilor, iar președinții de după 1989 au adăugat, la rândul lor, umbre și lumini acestei clădiri simbol.
În urmă cu patru secole, Codrii Vlăsiei adăposteau comunități de țărani liberi, așa cum reiese dintr-un hrisov emis de Radu-Vodă Mihnea în noiembrie 1614. Pe dealul Cotrocenilor exista un mic schit de călugări, închinat Sfinților Serghie și Vah, iar documentele de epocă menționează familiile Stoica, Preda și Ivan ca fiind proprietarii moșiei „bătrână şi dreaptă de la moşii lor, din zilele altor domni bătrâni“.
Un moment cheie în istoria locului este legat de anul 1669, când boierii conduși de Șerban Cantacuzino s-au răsculat împotriva domnitorului Gheorghe Duca, cerând sultanului „curăţirea pămîntului de greci, spre a reveni la bunele datini de pe vremea lui vodă Matei bătrînul“.
Prigonit, Cantacuzino s-a ascuns în pădurile Cotrocenilor și a jurat că, dacă scapă cu viață, va ridica o mănăstire în acel loc. Promisiunea a fost îndeplinită. La 26 mai 1679, a început construcția mănăstirii, finalizată până în 1681 sub supravegherea sa directă. Arhitectura a fost realizată de fratele său, Mihai Cantacuzino, cu studii de arhitectură la Padova.
Până în 1716, Mănăstirea Cotroceni devenise una dintre cele mai bogate din țară. Deținea 20 de moșii, administra 10 sate de țigani și avea 18 prăvălii în București. Veniturile erau completate de hanul Șerban-Vodă și de lăcașurile afiliate.
Distrus de cutremure, ars de foc
Relatările călătorilor străini din acea vreme vorbesc despre reședințele domnești ridicate în curtea mănăstirii, o pivniță impunătoare folosită uneori drept temniță, un turn clopotniță și un paraclis destinat casei domnești. Șerban Cantacuzino a murit la 54 de ani și, conform dorinței sale, a fost înmormântat în naosul bisericii pe care a ctitorit-o la Cotroceni.
Cotrocenii n-au fost feriți nici de incendii, nici de cutremure. O mărturie în acest sens ne-a lăsat-o George Potra în „Bucureștii de ieri“: „În 1787, bucureștenii, fără să poată veni în ajutor, au văzut cum flăcările au distrus chiliile si hambarele Mănăstirii Cotroceni, precum și casele domnești de acolo. La 13 septembrie 1804, focul a mistuit o parte din centrul orașului, cauzând pagube destul de mari și distrugând în același timp renumitele și vechile hanuri Sf. Gheorghe și Șerban Vodă“.
O însemnare grecească pe o carte veche, citată de Ilie Corfus, vorbește despre cutremurul cumplit din vremea lui Constantin Mavrocordat: „1738 mai, pe când domnea Constantin vodă Mavrocordat s-a întâmplat un cutremur foarte cumplit... când s-a ruinat clopotnița bisericii și au căzut trei coloane de la Foișor și s-au zdruncinat casele mănăstirii Cotroceni“.
Citește mai multe pe Adevărul.ro