Povestea mai puțin știută a imaginii de pe carpeta „Răpirea din serai“

Carpeta „Răpirea din serai” a fost un element decorativ emblematic în multe case românești, simbolizând o poveste dramatică și romantică. În camerele de oaspeți sau „camera bună,” unde musafirii erau primiți, această carpetă cu scene puternic colorate, în tonuri de roșu, albastru și violet, avea o poziție de cinste. Inspirată probabil din teme orientale și romantice, ea a fost foarte apreciată în România în prima jumătate a secolului XX.

Povestea mai puțin știută a imaginii de pe această carpetă

Istoria acestei imagini nu poate fi urmărită cu exactitate, dar povestea pe care o evocă este ancorată în istoria dureroasă a popoarelor balcanice asuprite de Imperiul Otoman. În acele vremuri, tinerele frumoase erau răpite și vândute în piețele de sclavi din Istanbul. Aceste răpiri au inspirat numeroase legende, balade și opere de artă, precum și piese muzicale sau literare.

O legendă urbană vorbește despre „Debarcaderul fecioarelor” din Constanța, un loc unde fetele românce erau îmbarcate pe corăbii și duse ca ofrandă în haremurile sultanilor otomani. În literatura română, scriitorul Cristian Cealera menționează în „Poveștile Mării Negre” cum lemnul acestui debarcader ar fi fost udat de lacrimile tinerelor fete, care își plângeau destinul tragic. Se spune că, deși sclavia era abolită în secolul al XIX-lea, încă mai existau negustori care practicau vânzarea clandestină a tinerelor.

Se spune că este inspirată de o operă cunoscută a lui Mozart

Pe de altă parte, este posibil ca imaginea „Răpirii din serai” să fie inspirată de o operă cunoscută a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart, intitulată „Die Entführung aus dem Serail” („Răpirea din serai”), o comedie muzicală compusă în 1782. Aceasta spune povestea unui tânăr spaniol pe nume Belmonte, care pornește într-o aventură pentru a-și salva iubita, Constanza, capturată și adusă în haremul pașei Selim. Opera, presărată cu elemente comice și romantice, subliniază tema dragostei neclintite și curajul în fața pericolului. Cu toate acestea, în final, pașa decide să-i elibereze pe captivi, alegând bunătatea în locul răzbunării.