Povestea mai puțin știută despre cel mai faimos voievod român. A prădat și jefuit pentru a-și consolida puterea
Ștefan cel Mare, una dintre cele mai mari figuri istorice ale României, este adesea amintit pentru victoriile sale militare și pentru protejarea Moldovei de invadatori. Totuși, dincolo de eroismul său, există o latură mai puțin cunoscută și întunecată a domniei sale: cruzimea sa pe câmpul de luptă și strategiile brutale folosite pentru a-și consolida puterea.
O domnie plină de conflicte și răzbunări
De-a lungul domniei sale (1457-1504), Ștefan cel Mare a luptat pentru a-și apăra teritoriile și a stabiliza Moldova. Cu toate acestea, când era provocat sau trădat, reacțiile sale erau adesea necruțătoare. Un astfel de exemplu este relația sa cu Polonia, o putere vecină cu care Moldova avea o relație delicată. În 1485, după ce Ștefan a depus jurământul de vasalitate în fața regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea, sperând într-o alianță antiotomană, lucrurile au luat o turnură nefastă. Polonezii au ales să încheie pace cu turcii, lăsând Moldova expusă și vulnerabilă în fața amenințărilor otomane.
Această trădare l-a marcat profund pe Ștefan, iar în 1497, când regele polonez Ioan Albert a invadat Moldova cu o armată de 100.000 de oameni, atacând Suceava, voievodul moldovean și-a pregătit răzbunarea. După victoria sa în Codrii Cosminului, unde a măcelărit armata poloneză, Ștefan nu s-a oprit aici. În anul următor, a lansat o expediție devastatoare în Polonia, atacând Podolia și Galiția.
Sate întregi au fost incendiate, cetăți jefuite, iar mii de oameni au fost luați prizonieri
Conform cronicilor vremii, campania din 1498 a fost una de o cruzime rar întâlnită. Sate întregi au fost incendiate, cetăți jefuite, iar mii de oameni au fost luați prizonieri. Potrivit relatărilor, între 100.000 și 150.000 de oameni au fost duși în robie. Cronicarul Grigore Ureche menționează că acești prizonieri au fost colonizați în Moldova, mulți dintre ei păstrându-și limba și obiceiurile până la moarte. Pe de altă parte, sursele poloneze afirmă că mulți dintre acești captivi au fost vânduți ca sclavi turcilor și tătarilor, ajungând pe piețele de sclavi din Asia Mică, scriu cei de la Adevărul.
Ștefan cel Mare nu a limitat raidurile sale la Polonia. Țara Românească a fost de asemenea victima furiei sale, mai ales atunci când domnitorii valahi au ales să colaboreze cu turcii. În 1470, Brăila a fost incendiată de moldoveni, iar raidurile au continuat până în 1472, provocând mari distrugeri. Un exemplu de răzbunare personală a fost capturarea soției lui Radu cel Frumos și a fiicei acestuia, Voichița, după ce Ștefan a cucerit cetatea Dâmboviței.
Deși Ștefan cel Mare este recunoscut ca un erou național și un apărător al creștinătății, povestea sa include și momente de o brutalitate șocantă. Incendiile, jafurile și înrobirea populațiilor civile sunt doar câteva dintre acțiunile sale mai puțin cunoscute, dar care au rămas în cronici ca mărturie a stilului său de a răzbuna și a controla teritoriile.
