Primul imperiu din istorie. Cine a fost copilul din flori care l-a construit și de ce e numit punctul zero al civilizației
Primul imperiu din istorie a fost construit cu aproape 4000 de ani în urmă, în Irak. Pe acea vreme, civilizația era în punctul zero, iar imperiul cunoscut în istorie drept Imeriul Akkadian a fost condus de un tânăr care a reușit să schimbe istoria lumii.
Copilul din flori care a construit primul imperiu din istorie
Imperiul Akkadian a avut bazele în Mesopotamia, unde s-a dezvoltat prima mare civilizație a omenirii. Akkadienii locuiau într-un oraș-stat din zona Sumerului, fiind influențați de cultura sumeriană. Aceștia erau purtători de tradiții și culturi, fiind cei care au inventat roata, scrierea, geometria, aritmetica sau sistemele de irigații. De asemenea, aceștia au dezvoltat comerțul și au pus bazele politicii, scrie adevărul.ro.
În anul 2334 î.Hr, akkadienii au găsit un lider care să conducă Mesopotamia. Acesta se numea Sargon și era un copil din flori, crescut de o mamă săracă și singură. Ulterior, tânărul a fost adoptat de un grădinar, care l-a crescut ca și cum ar fi fiul său. Sargon era inteligent, curajos și a ajuns să fie rege. Acesta se bucura de susținerea populației, drept pentru care a reușit să transforme orașul Akkad, în capitală și să cucerească o mulțime de orașe-stat. Armata sa, formată din 5000 de războinici a reușit să îl învingă pe Lugalzagesi, regale din Uruk și Umma.
„Așa cum arată inscripțiile din vremea sa, Sargon a purtat campanii dincolo de Mesopotamia și a stăpânit toate căile comerciale atât pe pământ, cât și pe mare”, spunea istoricul Gwendolyn Leick.
Sargon a pus bazele primului imperiu și a reușit să cucerească lumea
Sargon a fost primul lider cunoscut al lumii care a pus bazele unui imperiu. Fiind determinat și curajos, acesta nu s-a mulțumit doar cu teritoriile din Mesopotamia, ci a reușit să cucerească tot ce i-a ieșit în cale.
S-a extins chiar și pe țărmurile Mării Mediterane, în Palestina, Liban, ba chiar și în zona Kuweit-ului. Sargon a contribuit la dezvoltarea drumurilor comerciale, dar a dezvoltat și un serviciu poștal care îl ajuta să comunice cu guvernatorii din celelalte provincii. Mai mult, el a domnit 56 de ani și a contribuit decisiv la schimbarea istoriei lumii.
„La est și vest, nord și sud, războinicii lui Sargon mărșăluiau, cucerind Elamul și spălându-și în mod simbolic armele în Golful Persic. Au străbătut Asia de Vest, ajungând la Mediterana, reușind să pună pe picioare primul mare imperiu din istorie”, a scris istoricul Will Durant.