Record mondial! A citit cărți fără oprire timp de 9 zile

2 septembrie 2024 13:53   Fapt divers

Samson Ajao, în vârstă de 27 de ani, din Osogbo, Nigeria, a susținut cel mai lung maraton de citire cu voce tare din lume, înregistrând 215 ore, adică nouă zile fără o oră. Recordul anterior de 124 de ore a fost stabilit în 2022 de Rysbai Isakov, din Kârgâzstan.

El a luat o pauză de cel mult 30 de secunde între elementele citite, conform Cărții Recordurilor Guinness. Samson a citit aproximativ 100 de cărți în total, care acoperă subiecte precum finanțe, vânzări, management, leadership, politică, sănătate și bunăstare mentală.

Samson Ajao nu a dormit deloc în timpul maratonului de citit

El a stabilit acest record pentru a promova dezvoltarea alfabetizării și a „inspira o cultură a lecturii” în Nigeria. Mulți oameni au venit să-l asculte pe Samson de-a lungul încercării sale record, inclusiv președintele Adunării Statului Osun, Ngozi Adeleke, și comisarul pentru educație, Dipo Eluwole.

Așa cum dictează regulile impuse de Cartea Recordurilor, Samson a acumulat cinci minute de timp de odihnă după fiecare oră de lectură, însumând două ore pe zi. Doar în aceste pauze a avut voie să mănânce, să doarmă, să folosească baia sau să-și schimbe hainele. Într-un interviu acordat NTA News, Samson a dezvăluit că nu a dormit deloc în pauzele sale.  „Chiar și atunci când este dificil, trebuie să vă concentrați să vă atingeți ținta ținta.”, a spus el.

Înainte de încercarea de record, Samson a cerut sfatul medicilor cu privire la alimentele și băuturile care îi vor păstra vocea și care reduc la minimum numărul de pauze de toaletă de care ar avea nevoie.

După ce a terminat maratonul de citit, Samson și susținătorii săi au defilat pe stradă pentru a sărbătorii reușita. Printre cei care l-au însoțit s-au numărat și părinții lui Samson, care și-au exprimat amândoi mândria cu privire la realizările fiului lor.

Acest record mondial are o istorie bogată, datând din 1987, când englezul Adrian Hilton a recitat operele complete ale lui Shakespeare, timp de 110 ore și 46 de minute.

Mai multe