Românii nu-și doresc să renunțe la beneficiile extrasalariale nici în noul an

15 decembrie 2023 12:00   Fapt divers

Preocuparea companiilor și angajaților pentru sănătate a crescut în ultimii trei ani, iar tendința continuă să fie reprezentativă pentru peisajul din piața muncii și în 2024. Cel puțin așa rezultă dintr-un sondaj realizat de MedLife și NN România, în colaborare cu eJobs.

Potrivit studiului, în prezent, peste 80% dintre angajați primesc cel puțin un beneficiu extrasalarial, iar neacordarea acestora în pachetul de angajare este privită în termeni duri: 79,8% dintre cei care nu primesc beneficii consideră că starea lor de bine nu este o prioritate pentru organizația unde lucrează.

Tichetele de masă își păstrează în continuare supremația deținută de ani de zile în topul beneficiilor extrasalariale, 63,9% dintre angajați menționând că le primesc din partea angajatorilor. Pe locul 2 se află abonamentele medicale (33,6%), urmate de decontarea transportului sau a mijlocului de transport în comun (26,3%), dar și programul flexibil (20,9%) și programul de lucru la distanță (19,7%).

Pe de altă parte, 91,2% dintre angajații români susțin că își doresc pachete de sănătate mai complexe. În consecință, companiile iau în calcul noi creșteri ale bugetelor pentru beneficiile de sănătate în 2024, 33% dintre ele afirmând că vor suplimenta aceste investiții cu un procent de 10 – 20% față de anul curent.

Citește mai multe pe canal33.ro

Mai multe