Românii și-au făcut tatuaje tematice anti-Covid, în pandemie. Cât costă desenele pe piele
Dacă înainte erau la modă tatuajele tribale, iată că pandemia le-a schimbat gusturile și preferințele pasionaților de desene pe corp. Majoritatea a ales mesajele speciale despre familie, dar și pe cele anti COVID. Artistul tatuator Costi Azoiței a avut cereri speciale în cei doi ani de când a început pandemia. Iată ce opere a definitivat artistul pe corpul clienților săi.
De-a lungul istoriei, metoda tatuării a fost legată de aspectele senzuale, erotice și emotionale ale psihicului uman. Fluturii, inimile, zodia, mesajele despre dragoste sau credințe, dar și tribalele sunt doar câteva dintre preferințele celor care sunt pasionați să își "încondeieze" trupurile.
Iată însă că doritorii au fost influențați de perioada care a marcat întreaga lume, și anume pandemia. Costi Azoiței este artist tatuator și președinte al Asociației Tattoo and Piercing România, iar în ultimii doi ani acesta a avut cereri cu totul speciale ale celor care i-au călcat pragul salonului său situat în cartierul Militari.
Costi Azoiței: "Ultimul mesaj pe care l-am tatuat are legătură cu virusul"
"Tatuajele sunt la modă, pot spune că în trend sunt mesajele despre familie, imaginile cu membri ai familiei, dar și cele despre pandemie, ceea ce mă face să spun că pandemia a avut un impact psihologic destul de mare pentru noi. Oamenii au valorizat mai mult căminul și au înțeles că este cel mai important pentru ei în vremuri de restriște. Un lucru foarte bun din punctul meu de vedere.
Ultimul mesaj pe care l-am tatuat are legătură cu virusul acesta care ne-a făcut mult rău. Unora le-a luat persoanele dragi de lângă ei, alții au ieșit învingători în lupta cu el. «Fuck Covid» (n.r. la naiba cu Covid) este mesajul pe care l-am tatuat unui tânăr pe braț. Inițial își dorea altceva, a venit la mine cu o schiță și un model abstract, dar în ziua programării m-a uimit cu hotărârea lui", ne-a spus Costi.
Un astfel de model se realizează în două ședințe, care însumează șapte ore, iar costul este între 700 și 1000 de lei. Iată operele realizate de Costi, artistul care a avut cliente mai multe vedete, printre care și Monica Anghel sau Luminița Anghel.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!