Rugăciunea pentru împăcarea soților! Rostește-o și problemele din cuplu dispar
Sfinții Petru și Fevronia sunt considerați de biserica creștină drept protectorii soților. Dacă vei rosti această rugăciune închinată lor orice probleme pe care le ai cu soțul sau soția vor dispărea! Ei protejează și ajută cuplurile aflate în mare cumpănă.
Rugăciunea pentru împăcarea soților!
Sfântul Petru a fost al doilea fiu al Cneazului Iuri Vladimirovici din Murom. În 1203, după decesul fratelui său, Petru a moștenit tronul Muromului. Cu câțiva ani înainte de acest eveniment, tânărul Cneaz a fost lovit de o boală gravă, lepra, pe care nimeni nu reușea să o vindece. Într-o zi, i s-a arătat în vis că o fată, fiica unui apicultor, ar putea fi salvarea lui.
Acea fată era Fevronia, o tânără modestă și evlavioasă, care locuia împreună cu părinții ei în satul Laskova, din gubernia Ryazan. Fevronia era renumită pentru înțelepciunea sa și pentru cunoștințele sale despre plantele medicinale, cu ajutorul cărora vindeca diverse afecțiuni. Imediat, Cneazul și-a trimis emisarii să o găsească pe tânără.
Când a întâlnit-o pentru prima dată, Cneazul Petru s-a îndrăgostit de Fevronia. Impresionat de credința, virtutea și înțelepciunea ei, i-a promis că o va lua de soție după ce va fi vindecat. Fevronia l-a tratat și i-a adus vindecarea, dar Petru nu și-a ținut promisiunea. La scurt timp, boala s-a întors, iar Cneazul, rușinat că nu a respectat ce a promis, s-a întors la Fevronia și a rugat-o să-l vindece din nou. Ea i-a aplicat același tratament ca înainte. După ce s-a vindecat complet, Cneazul Petru s-a căsătorit cu Fevronia, iar cei doi au trăit în credință, urmând poruncile lui Dumnezeu. Împreună, au înfruntat cu dragoste și smerenie toate încercările vieții.
Dacă te-ai certat cu partenerul de viață și treceți prin momente grele atunci este bine să rostești cu multă credință în suflet următoarea rugăciune:
„Mari bineplăcuţi ai lui Dumnezeu şi preaminunaţi făcători de minuni, binecredinciosule cneaz Petru şi binecredincioasă cneaghină Fevronia, osârdnici rugători pentru noi către Dumnezeu! La voi alergăm şi vouă ne rugăm cu nădejde tare: înălţaţi pentru noi, păcătoşii, sfintele voastre rugăciuni către Dumnezeu şi cereţi de la bunătatea Lui toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre: credinţă dreaptă, nădejde bună, dragoste nefăţarnică, bună credinţă neclintită, sporire în faptele cele bune, pace în lume, bună rodire a pământului, bună întocmire a văzduhului, sănătate trupurilor şi mântuire sufletelor. Mijlociţi pe lângă Împăratul Ceresc pace, linişte şi bună rânduială pentru toţi binecredincioşii creştini. Păziţi-ne pe noi de tot răul, şi pe toţi dreptslăvitorii care la voi aleargă adumbriţi-i cu lucrarea harică a rugăciunilor voastre bineplăcute lui Dumnezeu şi toate cererile lor cele cu evlavie împliniţi-le. Aşa, sfinţilor făcători de minuni, nu treceţi cu vederea rugăciunile noastre, ci mijlociţi pentru noi pururea către Domnul şi cu ajutorul vostru învredniciţi-ne să primim mântuirea cea veşnică şi să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu, ca să slavoslovim iubirea de oameni cea negrăită a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, a lui Dumnezeu Celui în Treime închinat, în vecii vecilor. Amin.”