Singura țară din lume în care nu există nicio biserică. E de 10 ori mai mare decât România

10 decembrie 2024 16:36   Fapt divers

Lumea noastră este extrem de diversă, iar tradițiile și credințele religioase variază semnificativ de la o regiune la alta.

Dacă în România găsim biserici la tot pasul, există o țară uriașă – de 10 ori mai mare decât țara noastră – în care nu există nici măcar una. Este greu de imaginat o astfel de realitate, dar ea există cu adevărat.

Țara fără nicio biserică

România este recunoscută pentru numărul impresionant de lăcașuri de cult. Conform statisticilor din 2015, în țara noastră existau 18.436 de locașuri de cult, dintre care 14.765 erau biserici. Acest număr ilustrează legătura profundă a românilor cu religia creștină și cu tradițiile sale.

Pe de altă parte, există o țară uriașă în care nu vei găsi nici măcar o biserică: Arabia Saudită. Cu o suprafață de aproximativ 2.150.000 de kilometri pătrați, acest stat din Orientul Mijlociu este cel mai mare din Asia de Vest și al doilea ca mărime dintre țările arabe, după Algeria.

Motivul pentru care aici nu există biserici este simplu: Arabia Saudită este o țară majoritar musulmană, iar islamul este religia de stat.

Aceasta joacă un rol central în viața socială, culturală și politică a țării. Orașele Mecca și Medina, cele mai sacre locuri pentru musulmani, se află în Arabia Saudită, atrăgând milioane de pelerini anual.

Restricțiile religioase

Deși în Arabia Saudită locuiesc peste un milion de catolici, aceștia nu au voie să își practice religia în mod public.

Creștinismul poate fi practicat doar în privat, în casele lor. Statul saudit impune restricții stricte privind construcția sau utilizarea lăcașurilor de cult non-musulmane, ceea ce explică absența completă a bisericilor.

Această situație contrastează puternic cu realitatea din alte părți ale lumii. Spre exemplu, în Jamaica, cu o suprafață de doar 10.991 kilometri pătrați, există 1.600 de biserici, ceea ce îi conferă titlul de țara cu cele mai multe lăcașuri de cult pe kilometru pătrat, potrivit Cărții Recordurilor, citată de shtiu.ro. 

Mai multe