„Șoferul a ajuns la destinație fără mine”. Pățania unui client Uber a devenit virală. Ce sfaturi oferă utilizatorii pentru a evita astfel de situații

14 iulie 2026 7:54

O experiență neobișnuită relatată de un utilizator pe Reddit a deschis o amplă discuție despre siguranța și modul în care funcționează aplicațiile de ridesharing. Bărbatul susține că șoferul Uber a pornit cursa fără ca el să urce în mașină, a ajuns la destinație și a încheiat călătoria, în timp ce pasagerul urmărea traseul pe telefon. Postarea a strâns sute de reacții, iar mulți utilizatori au recomandat activarea codului PIN pentru confirmarea îmbarcării.

Pățania unui client Uber a devenit virală

„A plecat singur în cursă și a ajuns la destinație fără mine”

Autorul postării povestește că a comandat o mașină, însă la scurt timp și-a dat seama că a ales greșit punctul de preluare și l-a mutat pe partea cealaltă a străzii, opțiune permisă de aplicație.

Potrivit acestuia, șoferul s-a oprit la aproximativ 100 de metri distanță, într-o zonă în care nu putea fi observat. După câteva minute de așteptare, fără ca vreunul dintre ei să încerce să ia legătura cu celălalt, mașina a pornit spre destinația introdusă în aplicație.

Am urmărit cursa pe ecranul telefonului, a ajuns la destinație și a închis cursa”, a scris utilizatorul.

Ulterior, acesta a depus o reclamație în aplicație, a acordat o stea șoferului și a primit doar o rambursare parțială.

Morala: mi-am activat codul PIN ca să nu mai poată pleca nimeni în cursă fără să îi dau codul și vă sfătuiesc să faceți la fel”, a concluzionat autorul postării.

Mulți utilizatori spun că o simplă convorbire ar fi putut evita incidentul

Deși unii au criticat comportamentul șoferului, numeroase comentarii au atras atenția că lipsa comunicării dintre cele două părți a contribuit la situație.

Un utilizator a scris: „Care e problema țării ăsteia cu comunicarea? Preferi să nu-ți rezolvi problema doar pentru că dacă suni te cerți? Eu sun mereu când văd că nu găsește adresa sau s-a oprit mai departe. Poate la el pe Waze nu apare la fel ca la tine pe hartă. Scopul meu este să-mi rezolv problema, iar scopul lui este să-și ia banii.

Alt internaut a comentat ironic: „Se pare că v-ați potrivit, având în vedere că nici unul nu ați sunat sau dat mesaj. Înseamnă că algoritmii funcționează absolut corect.”

O altă reacție a rezumat situația astfel: „S-au întâlnit doi cu aceeași mentalitate.

Alți clienți spun că și-au recuperat integral banii

Mai mulți utilizatori au povestit că au trecut prin experiențe similare, însă au reușit să obțină rambursarea completă după ce au insistat în relația cu serviciul de asistență.

Am pățit și eu recent. Am făcut reclamație și mi-au dat banii înapoi. Dar bun pontul cu codul PIN”, a scris un utilizator.

Un altul a relatat: „Când am pățit asta, robotul de la suport mi-a returnat toți banii.”

O altă persoană a confirmat: „Eu am insistat până când am primit banii înapoi complet. Bună ideea cu PIN-ul.”

Fost șofer Uber și Bolt: „O stea nu are aproape niciun efect”

În discuție a intervenit și un utilizator care susține că a lucrat ca șofer pentru Uber și Bolt.

Fost șofer de Uber și Bolt, am făcut asta part-time. Orice plângere este aproape degeaba, iar pasagerul este, de regulă, cel care pierde. Cât despre o stea, are efect aproape zero. După câteva curse cu evaluări bune, ratingul își revine rapid”, a scris acesta.

Codul PIN, recomandarea care a convins mulți utilizatori

Cel mai apreciat sfat din întreaga discuție a fost activarea codului PIN înainte de începerea cursei. Acesta obligă șoferul să introducă în aplicație codul afișat pe telefonul pasagerului înainte de a putea începe oficial călătoria.

Un utilizator a întrebat cum poate activa această funcție, iar răspunsul a venit rapid:

„Safety → Pickup Code.”

Alți participanți la discuție au confirmat utilitatea opțiunii.

+1 pentru codul PIN activat. Nu am avut astfel de probleme, dar este o măsură bună de siguranță”, a comentat un utilizator.

Un altul a concluzionat:

Codul PIN te scutește de astfel de neplăceri.

Deși experiențele utilizatorilor diferă, dezbaterea de pe Reddit scoate în evidență două concluzii repetate de comunitate: comunicarea rapidă între șofer și pasager poate evita multe situații neplăcute, iar activarea codului PIN oferă un nivel suplimentar de protecție împotriva începerii unei curse fără prezența clientului.

Mai multe