Staţiunea din România pe care nu trebuie s-o ratezi în 2024. De ce a ajuns celebră în toată Europa

17 februarie 2024 14:50   Fapt divers

Stațiunea Călimănești-Căciulata, din județul Vâlcea, situată la 18 kilometri de Râmnicu Vâlcea, este propice pentru odihnă și relaxare și pentru tratarea diferitelor boli. Apele izvoarelor sunt tămăduitoare, fiind recomandate pe vremuri chiar și lui Napolean al treilea. Izvoarele au fost premiate la Viena şi Bruxelles.

Apele de la Călimănești, recomandate și lui Napolean al treilea 

 Celebrul medic Carol Davila a recomandat apele vindecătoare de la Călimăneşti chiar şi lui Napoleon al treilea. Izvoarele cu efecte terapeutice au fost premiate la Viena şi Bruxelles. Călimănești-Căciulata are cu ce se lăuda în existenţa ei de peste un secol, scrie Observatornews.ro. Staţinea se mândreşte cu trei categorii de ape: minerale, termale și geotermale. Extrase de la trei kilometri adâncime, unele încălzesc tot orașul, plus piscinele hotelurilor, altele întremează trupul.

Apele izvoarelor sunt benefice pentru tratarea multor boli, având în componența lor diferite minerale (ape sulfuroase, iodurate, magnezice, bromurate, sodice, calcice). În cadrul stațiunii Călimănești-Căciulata se pot face cure interne pentru: boli ale aparatului digestiv, boli ale rinichilor, afecțiuni metabolice, și cure externe pentru: afecțiuni ale aparatului locomotor, afecțiuni ginecologice, afecțiuni ale căilor respiratorii, boli ale aparatului cardio-vascular.

Zona e plină de obiective turistice 

Pe lângă izvoarele tămăduitoare, zona este plină de obiective turistice, printre care mănăstiri impresionate şi Parcul Naţional Cozia. Una dintre atracții este un parc unic în țară, cu șapte cai sculptați în mărime naturală, un loc care se învârte în jurul unei legende. Un cioban ar fi văzut că animalele i s-au vindecat miraculos după ce au trecut prin apele din zonă. 

La nicio oră de mers cu maşina, tot în Vâlcea, te aşteaptă altă oază de relaxare şi sănătate: Băile Olăneşti. Apele minerale de la Olăneşti au fost examinate și premiate cu medalia de aur la o expoziție de la Viena. 

Ministerul Turismului a promovat destinațiile balneare la Târgul Internațional de turism de la Paris. Pentru Călimăneşti, marea piedică este lipsa unei autostrăzi: mult-aşteptata Piteşti - Sibiu ar putea aduce mai mulţi vizitatori din străinătate. Mai sunt, însă şi altele de făcut, recunoaşte chiar primarul. 

Mai multe