Unde se află cea mai veche biserică din România? În 800 de ani, a îmbrățișat toate religiile. Ce secrete ascund, însă, catacombele?

29 septembrie 2024 16:57   Fapt divers

Biserica medievală din Sântămăria Orlea ascunde multe mistere. Biserica, despre care se crede că este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din România, a păstrat câteva vestigii prețioase. Picturile murale în stil bizantin datează de la începutul anilor 1300 și, potrivit experților, sunt cele mai vechi din țară.

Unii istorici cred că biserica din Sântămăria Orlea, o mică localitate din Țara Hațegului, pe drumul național care leagă Petroșaniul de Hațeg, este cea mai veche biserică din România, construită în secolul al XIII-lea. Clădirea din piatră, în care se pot vedea urmele timpului, este construită deasupra unei vechi cetăți romane, având dedesubt două catacombe cu morminte. Din cauza pericolului de prăbușire, localnicii au fost nevoiți să zidească cele două intrări în tunel în urmă cu mai bine de un deceniu.

În prezent, biserica, situată la câțiva kilometri de orașul Hațeg, aparține cultului reformat, iar slujbele se țin încă acolo. În alte perioade este deschisă turiștilor, ghidul fiind un localnic pasionat de istorie, Nicu Giredea. Biserica este pictată între anii 1243-1311, ceea ce o califică și la categoria cea mai veche biserică cu picturi murale din țară, afirmă custodele ei.

Ce secrete ascund catacombele?

„Biserica o găsim funcțională ca biserică creștină la 1243 și trece prin mai multe cicluri. O găsim ca Biserică Creștină, Biserică Catolică, Biserică Reformată de la 1550 încoace, cu trei rânduri de pictură. La 1243 atunci când apare prima mențiune a picturii, figurează 12 însemne, printre care cercul și crucea. Apare Biserica Catolică undeva din jurul anilor 1300. Atunci, undeva până la 1311 se termină pictura”, spune Nicu Giredea, potrivit stirileprotv.ro.

În jurul anului 1520, biserica din Sântămăria Orlea a fost preluată de reformiști de la catolici, iar picturile de pe pereți arătau influențe din toate religiile. Linia reformistă este păstrată și în prezent, după ce biserica a fost administrată și de ortodocși. Lăcașul de cult are și secrete care nu sunt dezvăluite curioșilor, cum ar fi catacombele.

După Al Doilea Război Mondial, linia greco-catolică se desființează și se preia pe linie ortodoxă. În biserică avem și un cimitir, mai precis o cavernă, în care se găsesc niște sicrie care sunt metalice, sigilate cu plumb, pasonate la capăt, cu un fel de coroană regală. Mai avem niște nișe în pereți, trei sunt ocupate, două nu sunt ocupate, două linii de tunele, multă piatră romană, cu inscripții, fără inscripții. Biserica este așezată pe un castru roman cu întăritură romană, posibil să fie de 2.000 de ani, cam așa ceva, și o găsim funcțională la 1243, cam de 800 de ani”, a mai spus Nicu Giredea.

Mai multe