Voievodul care a schimbat imaginea Țării Românești. A fost cel mai cult domnitor și considerat „Marc Aureliu” al Evului Mediu românesc

22 mai 2026 15:45

Puțini conducători ai Țării Românești au rămas în istorie cu o reputație atât de puternică precum Neagoe Basarab. Într-o perioadă marcată de conflicte, lupte pentru putere și presiunea tot mai mare a Imperiului Otoman, acesta a reușit să transforme domnia într-o epocă dedicată culturii, diplomației și credinței.

Neagoe Basarab, cel mai cult voievod al Țării Românești / FOTO: arhivă

Istoricii l-au descris în moduri impresionante. Bogdan Petriceicu Hasdeu îl numea „Marc Aureliu al Țării Românești”, în timp ce Nicolae Iorga vorbea despre el ca despre „un domn cu apucături împărătești”. Pentru mulți specialiști, Neagoe Basarab rămâne unul dintre cei mai educați și rafinați voievozi pe care i-a avut spațiul românesc medieval.

A fost crescut într-una dintre cele mai influente familii boierești

Neagoe Basarab s-a născut în jurul anului 1482, la Curtea de Argeș, într-o familie extrem de puternică: Craioveștii. Originea exactă a voievodului continuă să fie discutată și astăzi de istorici. Unele documente îl indică drept fiu al lui Pârvu Craiovescu și al Neagăi din Hotărani, în timp ce alte surse susțin că ar fi avut legături cu familia domnitoare a Basarabilor.

Indiferent de adevărata sa genealogie, un lucru este cert: Neagoe a crescut într-un mediu privilegiat pentru acea perioadă. Familia Craioveștilor avea relații importante cu lumea bizantină, Constantinopolul și Muntele Athos, iar tânărul boier a beneficiat de o educație rar întâlnită în Europa de Est a secolului al XVI-lea.

Printre cei care i-au influențat formarea s-au numărat călugărul Macarie de la Bistrița, patriarhul Nifon al Constantinopolului și intelectualul sârb Maxim Brancović. Neagoe a studiat limbi precum greaca, slavona și latina și a aprofundat teologia, filosofia și arta diplomației.

Într-o vreme în care mulți conducători europeni aveau o educație limitată, Neagoe Basarab era deja recunoscut pentru cultura și pregătirea sa intelectuală, scrie Historia. 

Cum a ajuns pe tronul Țării Românești

Cariera sa politică a început de foarte tânăr. La doar 19 ani ocupa deja funcția de postelnic la curtea lui Radu cel Mare, iar ulterior a devenit mare comis în timpul domniei lui Vlad cel Tânăr.

În acei ani, familia Craioveștilor își consolidase puterea în Țara Românească, având o influență majoră în viața politică. După conflictele dintre diferitele grupări boierești și intervențiile otomane în zonă, Neagoe a fost nevoit pentru o perioadă să se refugieze la sud de Dunăre.

Cu sprijinul lui Mehmed Beg, aliat al Craioveștilor, acesta revine și îl învinge pe Vlad cel Tânăr. Astfel, la 23 ianuarie 1512, Neagoe Basarab este înscăunat domnitor al Țării Românești.

Voievodul care a ales diplomația în locul războiului

Domnia lui Neagoe Basarab a început într-o perioadă extrem de tensionată pentru întreaga regiune. Imperiul Otoman devenise cea mai mare putere din sud-estul Europei după cucerirea Constantinopolului, iar Regatul Ungariei încerca să își mențină influența în spațiul românesc.

Spre deosebire de alți voievozi care au ales confruntarea directă, Neagoe Basarab a mizat pe echilibru și diplomație. Deși Țara Românească a rămas sub suzeranitate otomană, voievodul a încercat permanent să mențină legături cu marile state creștine ale Europei.

A avut contacte diplomatice cu Veneția, Roma și Regatul Ungariei și chiar a încercat să apropie lumea ortodoxă de cea catolică, într-o perioadă în care Europa se pregătea pentru marile conflicte religioase ale Reformei.

În anul 1519, împreună cu Ștefan al IV-lea al Moldovei, Neagoe Basarab a trimis un ambasador la Vatican, exprimând disponibilitatea de a participa la o alianță anti-otomană împotriva sultanului Selim I. Inițiativa continua ideea unei coaliții creștine împotriva expansiunii otomane, promovată anterior și de Ștefan cel Mare.

Prin cultură, diplomație și viziune politică, Neagoe Basarab a rămas în istorie nu doar ca un conducător medieval, ci ca unul dintre cei mai sofisticați și moderni voievozi ai spațiului românesc.

Mai multe