FOTO. Primul român acceptat în programul Obama Scholars. Este o tânără din Sfântu Gheorghe
Adriana Preda este românca din Sfântu Gheorghe care și-a văzut realizat visul de a sta alături de idololul ei. Ea a fost selectată în programul Obama Scholars, derulat de Universitatea Columbia din New York și coordonat de fostul președinte al SUA, Barack Obama. Adriana face parte din cea de a șasea generație de tineri pe care prestigiosul program al Fundației Obama îi ajută să se dezvolte. Într-un interviu pentru We Radio Sfântu Gheorghe, Adriana spune că și-a dorit dintotdeauna să îi ajute pe cei vulnerabili și să fie vocea celor care nu sunt ascultați.
Adriana Preda, inspirată de povestea de viață a mamei sale
A simțit că din poziția de jurist nu are suficiente pârghii pentru a aduce schimbarea pe care și-o dorea, s-a reorientat spre dezvoltarea socială, educațională și profesională a tinerilor aflați în situații de risc. Din 2016 este directorul executiv al Asociației „The Social Incubator”, o organizație care sprijină copiii și adolescenții orfani care se pregătesc să părăsească sistemul de plasament.
În misiunea ei a fost inspirată de povestea de viață a mamei ei, abandonată de părinții biologici, dar care a reușit să devină „o femeie puternică și dedicată”.
De la înființare, organizația pe care o coordonează a sprijinit peste 35.000 de tineri din 30 de județe ale țării.
Astăzi, Adriana stă la aceeași masă cu fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama.
Întâlnirea cu fostul președinte Barack Obama
Adriana Preda a fost selectată din peste 2000 de aplicanți din toată lumea. Trecuse de toate interviurile și, cu toate acestea, știa că sunt șanse mici să reușească. Vestea a venit printr-un e-mail, într-o zi de joi.
„Chiar înainte să închid mailul, mi-a apărut în inbox mesajul și nu reușeam să văd decât prima parte: „Dear Adriana, Thank you for …”(Dragă Adriana, Îți mulțumim pentru… – n.r.). Am fost sigură că nu am fost selectată, și deși cu puțină tristețe, dar și recunoștință pentru că am ajuns, totuși, în faza finală, am deschis mesajul să îl citesc. A fost o surpriză incredibilă când continuarea a fost „…your application. We are delighted to congratulate you on being one of the 12 social leaders to be selected for the 2023-2024 Obama Foundation Scholars Program in New York City” (…cerere. Suntem încântați să te felicităm pentru faptul că te numeri printre cei 12 lideri selectați în Programul de bursieri al Fundației Obama din New York – n.r.). Am sărit în sus de bucurie, la propriu, apoi am început să plâng de emoții și mi-am luat puțin timp să procesez informația, înainte să îmi anunț familia și prietenii”, a povestit tânăra româncă.
Despre întâlnirea cu Barack Obama spune că a fost cea mai importantă din viața ei.
„Una dintre cele mai importante întâlniri din viața mea, poate chiar cea mai importantă de până acum. Nici nu știu cu ce să încep – e un om atât de cald, de bun, de magnetic. Am aflat cu puțin timp înainte că vom avea întâlnirea privată cu el și, bineînțeles, a trebuit să trecem prin ore de repetiții înainte de a-l întâlni. Am fost instruiți cu privire la toate aspectele, de la cum să ne poziționăm, cum să ne raportăm la el, să nu îl atingem, unde să stăm, absolut tot. O regulă importantă era să nu cumva să îl atingem sau să facem vreun astfel de gest înspre el”, a povestit Adriana.
„Parcă era însoțit de o energie”
„Întâlnirea a avut loc la un hotel din New York și eram toți așezați în poziție de poză, înainte să vină. Din momentul în care a intrat pe ușă, parcă era însoțit de o energie, de un magnetism incredibil. Mulți dintre noi aveam lacrimi în ochi și chiar ne întrebam dacă este real ce se întâmplă. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să vina înspre noi și să ne strângă mâna cu putere. Ne-a spus fiecăruia pe nume, a făcut un mic rezumat al activității noastre și ne-a felicitat pentru ceea ce facem. A fost o experiență incredibilă!”, a mai spus românca din Sfântu Ghorghe.
„Ne-a ascultat cu atenție poveștile, ideile și experiențele, valorizându-ne perspectivele de lideri sociali. A subliniat importanța construirii comunității, a leadership-ului bazat pe valori și puterea acțiunii colective. Dar, mai presus de cuvinte, ne-a oferit SPERANȚĂ. Speranță că putem schimba realitățile pe care le vrem schimbate, că fiecare mic pas înainte contează și că împreună putem contribui la crearea unei lumi mai bune și mai echitabile.
Nu am cuvinte să îmi exprim recunoștința față de Obama Foundation și Columbia University pentru oportunitatea de a fi prima româncă în acest program și pentru acest moment de a sta în dreapta eroului meu, amintire care mereu va fi o sursă de inspirație și motivație în misiunea mea de a ajuta și de a schimba”, a spus Adriana.