George Buhnici a pierdut procesul cu CNCD. Ce amendă a primit pentru că a criticat femeile cu celulită

10 noiembrie 2023 8:17   Actualitate

George Buhnici, cunoscutul realizator de vlogguri despre tehnologie, a pierdut procesul cu CNCD. În urmă cu un an, în timpul unui interviu televizat, Buhnici a criticat femeile cu celulită, iar declarațiile lui au inflamat internetul. Inițial amendat cu 20.000 de lei, Buhnici a atacat în instanță decizia Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și a pierdut procesul la Curtea de Apel.

Decizia amenzii a fost menținută, dar valoarea este mult mai mică

George Buhnici a pierdut procesul cu CNCD la Curtea de Apel și trebuie să plătească o amendă de 3.000 de lei. Instanța a redus amenda inițială de 20.000 de lei dată de CNCD.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) îl amendase în august 2022 pe influencerul George Buhnici cu 20.000 de lei pentru declarațiile sale în care critica femeile de pe plajă care „au vergeturi”. În interviul televizat el spea că vine la mare „ca să vadă piele” și le-a criticat pe cele care au celulită. CNCD a considerat că declarațiile influencerului reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la deminitate umană. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate de voturi.

Comunicatul CNCD:

„Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit în ședința de soluționare a petițiilor din data de 31 august 2022, a adoptat următoarea hotărâre:

1. Afirmațiile făcute de George Daniel Buhnici la adresa femeilor în cadrul emisiunii TV „XNS”, în luna iulie a anului curent, emisiune ce a fost difuzată pe postul TV Antena 1, reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate umană, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată.

S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 20.000 lei față de George Daniel Buhnici.

Hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi a celor prezenți (7 voturi). 

Declarațiiel lui Buhnici despre „femeile cu vergeturi”

În cadrul unui interviu din luna iulie a anului 2022 acordat „XNS”, emisiune difuzată de Antena 1, George Buhnici a făcut declarații halucinante.

„Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine.Și nu as vrea să mi se interpreteze, suntem la un festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală fetelor!”

„Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâțe și la buci? Aia vreau să văd la mare!”, a spus Buhnici într-un interviu pentru Antena Stars.

“Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e șansa vieții mele. Jur. Uită-te la ea!” Câți ani îi dai?”(…) Băi, dacă îți spun vârsta adevărată o să înțelegi că e minoră, că dacă scazi cât i-ai dat tu cu cât are ea, minoră iese.”

Mai multe