Avertisment terifiant din partea ONU: ne îndreptăm spre o criză de apă potabilă!
Vești îngrijorătoare pentru viitorul omenirii. În deschiderea conferinței dedicată apei, organizată săptămâna aceasta de ONU, raportul publicat de aceștia în privința consumului global de apă este plin de consecințe grave. Conform raportului, ne îndreptăm cu pași repezi spre o criză de apă potabilă!
Din nefericire, parcursul istoriei omenirii nu a fost unul lipsit de conflict. Chiar dimpotrivă, starea de „război” și „criză” de diferite feluri este atât de comună atunci când studiem trecutul nostru, încât putem spune că, din păcate, este motivul recurent al istoriei umanității.
Până acum, fie răsfoind printr-o carte de istorie, fie, din păcate, citind știrile actuale, putem întrezări câteva teme comune ce au dus la conflict. De la interese economice, la conflicte etnice sau religioase, până la dorința de a redobândi teritorii considerate „pierdute”, motivele se încadrează, cel puțin în linii mari, într-un tipar cunoscut.
Ei bine, din păcate, omenirea se îndreaptă spre un posibil tip de conflict total nou: cel pentru resursele cele mai vitale. Și aici nu vorbim despre petrol, sau alte resurse naturale necesare pentru economie, ci despre resursele cele mai fundamentale pentru viață, cum ar fi apa sau hrana.
Criza apei potabile se apropie, susține ONU
Poate nu mulți dintre noi știu că astăzi (22 Martie) este Ziua Internațională a Apei. Tot astăzi începe conferința ONU ce are ca scop să discute despre starea îngrijorătoare a consumului de apă pe glob. Raportul despre utilizarea apei a fost deja publicat, iar situația este una îngrijorătoare.
Conform dw.com, consumul de apă a crescut constant cu 1% în ultimele decenii, așteptarea experților fiind ca acest ritm să continue până în 2050. Având în vederea creșterea constantă a populației globului, Richard Connor, unul din autorii raportului, estimează costul aprovizionării cu apă potabilă pe un an să fie între 600 de miliarde și 1 trilion de dolari!
Deja, conform dw.com, este estimat că 26% din populația globului nu are acces la apă potabilă, iar acest număr este așteptat să crească, mai ales în zone unde apa este rară (cum ar fi deșertul Sahara, sau Orientul Mijlociu).
Astfel, deschiderea conferinței ONU vine cu un avertisment dur adus omenirii, organizația considerând „iminentă” izbucnirea unei crize globale.