Cât a ajuns să coste o bere în Bulgaria: „La noi bei mai mult”

6 mai 2026 5:35
Ultima actualizare:

De-a lungul anilor, Bulgaria s-a transformat în una dintre cele mai populare destinații de vacanță pentru turiștii români. Însă, acest lucru poate începe să se schimbe după trecerea țării la moneda euro. Prețurile de pe litoral au explodat, iar restaurantele au devenit la fel de scumpe precum cele din Italia sau Grecia.

Prețurile din Bulgaria au crescut simțitor / foto: Shutterstock

În fiecare vară, nenumărați turiști români se îndreaptă către litoralul vecin pentru a petrece câteva zile libere de vis. Însă, popularitatea Bulgariei ar putea fi pusă la încercare în această vară. Prețurile au explodat după trecerea țării la moneda euro, iar o simplă salată a ajuns să coste chiar și 20 de euro.

Până acum, românii mergeau în stațiuni precum Balcic doar pentru a lua masa, deoarece restaurantele erau mult mai ieftine. Însă, în acest an, prețurile au devenit mult mai mari, iar turiștii români care au ajuns în aceste zile la Balcic au fost surprinși de scumpirile pe care le-au descoperit.

Cât a ajuns să coste o bere în Bulgaria

Românii au remarcat că prețurile din Bulgaria au crescut simțitor, iar o simplă bere costă acum chiar și 5-6 euro.

„Băutura pe care o consum. Decât bere consum şi 5-6 euro la terase. Mai scump decât la noi. La noi bei mai mult”, a spus un turist român, după ce a fost întrebat ce i s-a părut cel mai scump, potrivit observatornews.ro.

Iar cei care au dorit să meargă la un festival au observat prețuri chiar și mai mari.

„La festival cred că era 10 euro berea, cam aşa şi patru euro cola, apa, băuturile”, a declarat un alt turist.

Și Adrian Voican, vicepreședinte al ANAT, a fost luat prin surprindere de prețurile practicate la o terasă din Balcic.

„Toate afacerile încep să crească preţurile”

Prețuri piperate se observă acum în toate stațiunile din Bulgaria, nu numai la Balcic. De exemplu, cei care doresc să viziteze grădina botanică și castelul Reginei Maria trebuie să scoată din buzunar 20 de euro pe persoană. Unii localnici spun că prețurile s-au dublat, în ultima perioadă.

„Înainte de schimbare aveaţi un euro, două leva, acum o leva este un euro. Nu e ok, nimeni nu controlează preţurile. Toate afacerile încep să crească preţurile. Începem să fim ca Austria, ca Germania, ca Olanda. Salariile nu sunt la acelaşi nivel”, a spus un ospătar.

Hotelierii români speră că aceste scumpiri vor convinge turiștii din țara noastră să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc.

Mai multe