Caz cutremurător. O mamă și-ar fi ucis bebelușul după ce i-a dat lapte amestecat cu medicamente
Un caz șocant din Marea Britanie a atras atenția opiniei publice, după ce o femeie a fost condamnată pentru moartea propriului copil de doar 14 luni. Anchetatorii au stabilit că micuțul a primit un amestec letal de lapte și medicamente.
O femeie de 36 de ani din Marea Britanie a fost găsită vinovată pentru moartea fiului său de 14 luni, după ce i-ar fi dat un amestec de lapte și medicamente. Emma Barnett a fost condamnată pentru uciderea copilului, pe nume Oakley, potrivit publicației The Sun.
Femeia trebuia să participe pe 8 noiembrie 2024 la o audiere a tribunalului de familie, unde urma să se decidă dacă va păstra custodia copilului. Barnett nu s-a prezentat și a anunțat că atât ea, cât și băiețelul erau bolnavi și că vor intra la ședință prin videoconferință.
Anterior, Serviciile Sociale deciseseră ca patru dintre copiii ei să fie plasați pe termen lung în familii de plasament, iar un alt copil fusese trimis să locuiască împreună cu tatăl său.
În ziua audierii, femeia a mers la o farmacie pentru a ridica mai multe rețete medicale. Ulterior, și-a abandonat mașina într-o pădure pentru a induce autoritățile în eroare. După aceea, Barnett a trimis un mesaj unui asistent social.
„Mă duc în pădure, trebuie să scap de telefon acum”, a precizat femeia.
Mesajul a dus la declanșarea unei operațiuni de căutare. Mașina femeii a fost găsită la scurt timp. În timp ce polițiștii verificau locuința acesteia, au auzit plânsetele unui copil venind din podul casei.
Copilul a fost găsit în stare gravă în podul casei
Polițiștii au discutat telefonic cu femeia, iar aceasta le-a spus inițial că Oakley dormea. Ulterior, ea a declarat că și-a ucis copilul. Ofițerii au intrat în pod și l-au găsit pe băiețel cu „lichid alb în jurul gurii și nasului”.
Medicii au reușit să îi repornească inima după manevrele de resuscitare, însă copilul a rămas în comă și a murit ulterior la spital.
Autopsia a arătat că băiatul a suferit o „leziune cerebrală catastrofală”, provocată de un stop cardiac cauzat de medicamentele aflate în organismul său.
Femeia a fost încătușată, iar în primele discuții cu anchetatorii a spus că intenționa să folosească unul dintre biberoanele copilului pentru a pregăti un „cocktail mortal”. Într-un alt interviu acordat poliției, Barnett a susținut că poate „s-a întins peste el” în timp ce se aflau în pod și a insistat că „nu a vrut să-i facă rău” fiului său.
Totuși, probele prezentate în instanță au arătat că femeia pregătise un biberon cu lapte și medicamente, pe care i l-a dat copilului, provocându-i moartea.
„Acesta a fost un caz extrem de tragic, care a avut un impact profund asupra tuturor celor implicați”, a declarat un procuror.
Potrivit The Sun, anchetatorii au stabilit modul în care a murit copilul în urma unei analize detaliate a probelor și a expertizelor medicale.