Caz șocant în Marea Britanie! Trei bebeluși au fost abandonați de aceiași părinți, în șapte ani

5 iunie 2024 6:56   Internațional

O situație de-a dreptul șocantă a lăsat fără cuvinte autoritățile din Marea Britanie. Începând din anul 2017, nu mai puțin de trei bebeluși au fost abandonați pe străzile din Londra, de către aceeași persoană! Autoritățile încă nu au putut identifica părinții celor mici.

Autoritățile din Marea Britanie se confruntă cu o situație de-a dreptul șocantă. Chiar la începutul acestui an, pe străzile din Newham (estul Londrei), o fetiță nou-născută a fost găsită abandonată, fiind vorba despre cel de-al treilea copil abandonat de către aceiași părinți! Din fericire, fetița descoperită în luna ianuarie a fost salvată la timp, iar acum se află în siguranță.

Din păcate, autoritățile din Londra nu au putut, la acest moment, să identifice părinții fetiței, însă analizele ADN efectuate au adus la lumină o situație de-a dreptul șocantă! Cea mică are doi frați, care au fost, de asemenea, găsiți pe străzi, în anii 2017 și 2019.

Fetița a fost descoperită pe străzile din Newham, în estul Londrei, într-o pungă de cumpărături. Iar în privința celorlalți copii abandonați, o fată și un băiat, aceștia au fost găsiți de salvatori în aceeași zonă din Londra. Cei doi fuseseră înfășurați în pături, iar unul dintre ei a fost băgat, de asemenea, într-un sac.

Trei copii au fost abandonați pe străzi de aceiași părinți

Din păcate, în ciuda eforturilor făcute de Poliția Metropolitană, părinții celor mici nu au putut fi identificați. De asemenea, autoritățile estimează că Elsa, cum a fost botezată micuța găsită la începutul acestui an, avea mai puțin de o oră, atunci când a fost găsită întâmplător de un trecător, care a auzit-o plângând. Între timp, cei doi frați ai micuței au fost adoptați, în timp ce Elsa rămâne, pentru moment, în plasament.

Pentru a proteja identitatea celor mici, autoritățile nu au oferit prea multe detalii despre aceștia, iar o anchetă este acum în desfășurare, autoritățile încercând să îi găsească pe părinții copiilor. Cum abandonul bebelușilor este un fenomen foarte rar în Marea Britanie, judecătoarea Carol Atkinson a afirmat că întreaga situație este de „mare interes public”.

Mai multe