Ce s-a dovedit a fi „cea mai bătrâna caracatiță” din lume. Cercătorii au rămas uimiți

10 aprilie 2026 13:33

Povestea unei fosile vechi de aproximativ 300 de milioane de ani a fost rescrisă după ce oamenii de știință au descoperit că aceasta nu aparține, de fapt, celei mai bătrâne caracatițe din lume, așa cum se credea anterior, relatează CNN.

De fapt, fosila aparține unui animal înrudit cu nautilul modern, care are tentacule și o cochilie externă, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista de specialitate Proceedings of the Royal Society B.

Fosila, numită Pohlsepia mazonensis, a fost descoperită la situl Mazon Creek, la sud de Chicago, în statul american Illinois.

Analizele moderne au schimbat concluziile

Autorul principal al studiului, Thomas Clements, lector în zoologia nevertebratelor la University of Reading, a explicat că echipa sa a folosit metode moderne pentru a reanaliza fosila.

Practic, am folosit o gamă largă de noi tehnici analitice pentru a descoperi caracteristici anatomice ascunse în rocă. Și am reușit să stabilim că nu este o caracatiță, ci, de fapt, un nautiloid foarte descompus, o rudă a nautililor moderni”, a declarat acesta pentru CNN.

Paleontologii au fost mult timp nedumeriți de această descoperire, deoarece fosila este mult mai veche decât următoarea cea mai veche caracatiță cunoscută, datată la aproximativ 90 de milioane de ani.

De ce a fost confundată cu o caracatiță

Potrivit cercetătorului, animalul intrase în descompunere timp de câteva săptămâni înainte de a fi îngropat, ceea ce a făcut ca fosila să capete un aspect asemănător unei caracatițe.

Această particularitate i-a determinat pe mulți oameni de știință să creadă că aceste viețuitoare ar fi apărut mult mai devreme decât se știa până acum.

Cu toate acestea, nu toți specialiștii au fost convinși de această teorie. Unele caracteristici, precum lungimea și forma brațelor, nu se potriveau cu cele ale caracatițelor moderne.

Din acest motiv, Thomas Clements a decis să reanalizeze fosila folosind tehnici științifice mai avansate, care nu erau disponibile în anul 2000, atunci când a fost realizată prima analiză a specimenului.

Aceste investigații suplimentare au dus la concluzia că fosila nu aparține unei caracatițe, ci unui nautiloid, schimbând astfel interpretarea inițială a descoperirii.

Mai multe