Ce se ascunde în seiful de la capătul lumii. A fost deschis în 2008 și ascunde un „secret” salvator

9 noiembrie 2024 9:48   Internațional

Puțin mai la sud de Cercul Polar vom găsi un grup de insule care, la prima vedere, nu par să atragă atenția prin nimic. Dar, în adâncul unui munte din aceste insule norvegiene, se află cel mai important și sigur loc de pe întreaga planetă.

La prima vedere, arhipelagul norvegian Svalbard nu atrage prin nimic atenția celor câțiva oameni care ajung în acest colț atât de nordic al globului. Cu toate acestea, dacă vom merge aici vom da peste o structură neobișnuită, ce se distinge ușor de tot ce se află în jurul ei. Est vorba despre un seif care protejează viitorul vieții pe planeta noastră!

Mai precis, în acest loc izolat, la numai 1.300 de kilometri de Polul Nord, se află un depozit în care sunt păstrate în siguranță mii de semințe, ce pot asigura supraviețuirea biodiversității agricole a lumii!  

Seiful se află în apropiere de Polul Nord

Aici se află semințele a peste 930,000 de produse agricole, iar în cazul unui cataclism, fie el doar unul local, sau de-a lungul întregului glob, semințele de aici pot fi folosite pentru a readuce la viață produsele agricole pe care le știm cu toții.

Acest loc unic se numește Seiful Global de Semințe, iar în afară de un mic oraș din apropiere, Longyearbyen, acest depozit uriaș este complet izolat de restul umanității. „Este departe de locurile de pe glob unde există război și teroare”, explică Bente Naeverdal, ce se ocupă de operațiunile de zi cu zi ale Seifului.

Un alt obiectiv similar s-a deschis în 2017

Seiful se află la adâncimea de 150 de metri, în interiorul muntelui și a devenit operațional în anul 2008. În total, undeva în jur de 4,5 milioane de semințe pot fi păstrate aici, acestea fiind aduse din întreaga lume. În total, în această structură incredibilă există trei seifuri ce pot fi folosite pentru a stoca semințe, dar, în prezent, numai unul singur se află în uz.

Semințele din interior sunt ținute la temperaturi de mult sub zero grade, fiind, practic, înghețate, până când ar fi nevoie de ele.

În apropiere de acest seif, în anul 2017 s-a mai deschis un altul, extrem de similar. Însă acesta, denumit Arhiva Arctică Globală, are ca scop păstrarea informațiilor culturale și politice din mai multe țări de pe glob.

Mai multe