Ce se întâmplă sâmbătă, pe 28 martie, de la ora 20:30, în lumea întreagă
Ora Pământului este un eveniment global care va avea loc sâmbătă, 28 martie 2026, între orele 20:30 și 21:30, reunind milioane de oameni, instituții și companii din întreaga lume într-o inițiativă simbolică dedicată protejării mediului.
Evenimentul, organizat la nivel internațional a devenit de-a lungul anilor una dintre cele mai cunoscute mișcări de conștientizare privind impactul activităților umane asupra planetei și nevoia urgentă de schimbare, potrivit earthhour.org.
Se stinge lumina timp de o oră în toată lumea
În intervalul 20:30 – 21:30, participanții sunt încurajați să stingă luminile și aparatele electrice neesențiale, marcând astfel un gest de solidaritate pentru toată planeta.
Acțiunea are loc simultan în peste 190 de țări și teritorii, fiind considerată una dintre cele mai ample mobilizări globale dedicate mediului. În acest interval, clădiri emblematice, instituții publice, sedii de companii și locuințe private intră în întuneric, transformând ora într-un moment simbolic de reflecție colectivă asupra consumului de resurse și a impactului asupra naturii.
Dincolo de stingerea luminilor, organizatorii subliniază că această oră poate fi folosită într-un mod activ și conștient.
Participanții sunt încurajați să petreacă timp în aer liber, să reducă consumul de energie, să se informeze despre problemele de mediu sau să se implice în acțiuni concrete de protejare a naturii.
Ce semnificație are Ora Pământului
Inițiativa a început în 2007, în Sydney, și s-a extins rapid la nivel global, devenind în timp un simbol al luptei împotriva schimbărilor climatice.
De atunci, „ora fără lumină” a căpătat o semnificație tot mai profundă, reflectând nevoia urgentă de acțiune în fața unor probleme de mediu tot mai grave.
Evenimentul reunește anual milioane de oameni care transmit același mesaj: protejarea planetei este o responsabilitate comună.
În prezent, semnalul de alarmă tras de specialiști este tot mai puternic. Există riscul ca temperatura globală să depășească pragul de 1,5°C stabilit prin acorduri internaționale, în timp ce pierderea biodiversității a ajuns la niveluri alarmante.
Populațiile de animale sălbatice au scăzut semnificativ în ultimele decenii, iar ecosisteme esențiale precum Amazonul, recifele de corali sau calotele glaciare se confruntă cu degradări accelerate, ceea ce afectează echilibrul natural al planetei.