Cine este milionarul român care a sărbătorit alături de Trump victoria în alegeri. „Îmi iubesc mult orașul natal”
Dragoș Sprînceană, un milionar român originar din Constanța, a fost invitat special la Mar-a-Lago, reședința lui Donald Trump din Florida, pentru a celebra victoria acestuia. Sprînceană, membru al Comitetului Executiv al Partidului Republican din Palm Beach, a ajuns un om de afaceri influent și o figură marcantă în politica americană, având un parcurs profesional impresionant în Statele Unite. "Am ajuns în SUA acum 22 de ani," a povestit românul cu o poveste de succes în SUA.
Drumul de la Constanța la Mar-a-Lago
Dragoș Sprânceană are 45 de ani și s-a stabilit în SUA după ce a crescut și a urmat facultatea în Constanța.
S-a mutat in SUA acum 22 de ani si a ajuns să patroneze o companie cu peste 350 de angajați, cu o rețea de peste 250 de camioane ce transportă marfă peste tot în Statele Unite, cu excepția celor trei state nelegate continental: Alaska, Hawaii și Puerto Rico.
Sprînceană și-a început cariera cu diverse joburi, de la barman și salvamar până la agent imobiliar.
„Lucram șapte zile din șapte," își amintește el, mărturisind că abia după ce a obținut licența de Loan Officer și s-a concentrat pe domeniul imobiliar a început să vadă rezultatele.
„M-am concentrat exclusiv pe domeniul imobiliar și financiar pentru câțiva ani, și a fost un adevărat succes. Îmi amintesc că la 28 de ani aveam un venit anual de 500.000 de dolari”, a explicat românul într-un interviu pentru tribuna.us
Astăzi, compania lui are peste 350 de angajați și o flotă de 250 de camioane ce acoperă majoritatea Statelor Unite.
Sprînceană recunoaște că familia și mentorii întâlniți în SUA au jucat un rol important în succesul său.
„Caracterul l-am moștenit de la părinți și familie," spune acesta. „Spiritul antreprenorial l-am perfecționat prin lecțiile pe care le-am primit de la oamenii de afaceri cu care am lucrat."
Sprânceană nu și-a uitat începuturile din Constanța
Dragoș Sprânceană a povestit într-un interviu pentru Tribuna.us că legătura sa cu orașul natal, Constanța, rămâne puternică.
„Îmi iubesc mult orașul natal – Constanța. Cu nostalgie îmi aduc aminte de primul meu job la vârsta de 17 ani pe litoralul românesc. Am trecut prin multe experiențe, de la servit în restaurante, la modelling local și național pentru Cătălin Botezatu, terminând cu un job (tot pe litoral) la ProTV la vârsta de numai 20 de ani”, a povestit Sprânceană.
„Toate aceste experiențe au fost categoric un factor determinant în conturarea caracterului personal," spune el, recunoscând că munca intensă în Constanța i-a pregătit ambiția și determinarea pentru succesul din Statele Unite.
Implicarea politică și susținerea lui Donald Trump
Dragoș Sprînceană este un susținător vechi al lui Donald Trump, alăturându-se echipei sale încă din primul mandat.
„Puțină lume din comunitate este la curent cu înclinațiile și pozițiile mele în lumea politică din SUA," spune el, explicând că a fost ales în Comitetul Executiv al Partidului Republican din Palm Beach, Florida.
Aceasta poziție i-a oferit acces la un cerc select de lideri politici, atât locali, cât și naționali, și i-a permis să participe la numeroase evenimente politice în Florida și Washington D.C.
Sărbătorirea victoriei alături de Donald Trump a anunțat-o chiar el printr-o fotografie postată pe rețeaua socială Instagram, în care apare alături de soția sa și anunță că este la Mar-a-Lago.