Destinația ideală aflată la doar 2 ore de România. Găsești nisip alb și apă turcoaz. „Preţurile încep undeva de la...”

2 iunie 2024 7:59   Internațional

Ayia Napa este una dintre cele mai iubite stațiuni de turiștii români. Din România, faci două ore cu avionul. Este vorba despre insula din Cipru, aflată la răscruce de continente. Locul atrage peste patru milioane de turişti în fiecare an, adică de patru ori mai mult decât populaţia. 

Ayia Napa, printre insulele preferate ale turiștilor

Peisajele ireale au făcut ca, în scurt timp, micul sat pescăresc să devină destinaţia preferată a turiştilor, în special britanici, norvegieni şi greci. „Ayia Napa este mai renumită şi preferată pentru faptul că nisipul este alb aici şi se vede culoarea apei aşa cum este, turcoaz. Intrarea în mare este lină, ceea ce este foarte important pentru familii, că nu trebuie să fie atât de stresaţi când sunt cu cei mici la plajă", explică Daniela Theodotou, director agenţie de turism, pentru Observatornews.ro

Cipru: 77 de plaje blue flags

Cipru are în portofoliu nu mai puţin de 77 de plaje blue flags, un premiu atribuit plajelor din întreaga lume care au o calitate a apei superioare, un acces uşor, siguranţă, dar şi curăţenie. Ca o mică paralelă cu litoralul românesc, noi reuşim să avem doar 6 astfel de plaje în staţiunile Năvodari, Eforie, Mamaia şi Olimp. 

Plajele populare pentru turişti sunt Nissi Beach din Ayia Napa, Fig Tree Bay din Protoras, aceasta este în partea de est a insulei şi Mackenzie Beach în Larnaca", spune Alexia Christodoulou, ghid local.

Cât costă un șezlong

Cu doar 25 de lei putem sta întreaga zi la bronzat. Preţurile sunt accesibile şi pentru mâncare. O masă de prânz costă în jur de 50 de lei. „În funcţie de perioada în care alegem să călătorim, fie acum în iunie sau în septembrie, sunt perioadele în care vremea este bună pentru plajă, dar şi pentru ceva excursii opţionale şi să descoperi insula. Preţurile încep undeva de la 400, 500 de euro de persoană pentru un pachet de 7 nopţi de cazare, zbor şi mic dejun", spune Cosmin Vasile, manager agenţie de turism.

La un hotel de 5 stele, oferta poate să ajungă chiar şi până la 1.500 de euro de persoană, un sejur de o săptămână, dacă optăm pentru un hotel de 5 stele, cu un all inclusive şi cu acces uşor la o plajă privată.

Cipru a atras 4 milioane de turiști 

Turiştii se pot relaxa atât în hotel, cât şi în staţiune. Insula ne oferă peste 340 de zile de soare în fiecare an. „Avem şi sauna, jacuzzi, hamam, trei restaurnate în total: grill room cu grătar contemporar, altul pescăresc şi restaurantul principal unde avem bucătărie mediteraneană şi unde e tip bufet", arată Diana Lupia, reprezentant hotel de 5 stele.

Au foarte multe chestii de făcut, nu de vizitat prea multe, dar sporturi pe apă, tavernă, cluburi care sunt deschise până dimineaţa, 6, 7 cum îi place tineretului. La taverne sunt feluri de mâncare între 20 şi 30 de euro, vinul de la 15 euro, berea 3 euro", spune Daniela Theodotou, director agenţie de turism. Cipru are o populaţie de doar 1,2 milioane de oameni, însă a reuşit doar anul trecut să atragă aproape 4 milioane de turişti. Veniturile micuţei insulei s-au ridicat la 3 miliarde de euro în 2023.

Mai multe