Destinația turistică din România care a fost promovată în Times Square. „Aseară am avut câteva minute de glorie”
Via Transilvanica, traseul turistic din România, a fost promovat în una dintre cele mai importante piețe publice din lume, Times Square din New York. Publicația Time a inclus Via Transilvanica între 100 cele mai grozave locuri din lume, în acest an. Stă alături de destinații de pe tot globul, din țări cu tradiție în turism, ca Portugalia, Italia, Thailanda sau Statele Unite.
Via Transilvanica este un drum de 1.400 de kilometri
„Aseară am avut doar câteva minute de glorie într-una dintre cele mai mari piețe publice din lume, dar ne-am bucurat foarte tare pentru că știm că nu sunt foarte multe ocaziile în care un brand din România e inclus alături de unele dintre cele mai mari companii din lume”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook Via Transilvanica.
Via Transilvanica este un drum de aproximativ 1.400 de kilometri, care traversează România pe diagonală, de la Mănăstirea Putna din Bucovina, până la Drobeta-Turnu Severin, pentru aventurierii care preferă mersul pe jos sau cu bicicleta.
Drumul este semnalizat cu marcaje vopsite
Traseul este un proiect al Asociației Tășuleasa Social, iar drumul este semnalizat cu marcaje vopsite, indicatoare și borne kilometrice din andezit (n.r. Rocă vulcanică de culoare închisă). Aceste borne sculptate de artiști au transformat locul într-una dintre cele mai mari expoziții de sculptură în aer liber din lume.
Datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate la începutul lunii august, au arătat că, în primele șase luni ale acestui an, în România au venit peste un milion de turiști străini, marcând o creștere de aproximativ 13% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cui se recomandă traseul
Prestigioasa publicație Time a inclus Via Transilvanica între 100 cele mai grozave locuri din lume în acest an. Stă alături de destinații de pe tot globul, din țări cu tradiție în turism, ca Portugalia, Italia, Thailanda sau Statele Unite.
Revista americană recomandă traseul celor activi, care vor să descopere păduri virgine și ecoturism lent. Turiștii au început să descopere Via Transilvanica de doar doi ani.