Femeie de 85 de ani, eliberată de teroriștii Hamas. A povestit cum a fost răpită și în ce condiții sunt ținuți ostaticii

24 octombrie 2023 11:40   Internațional

Yocheved Lifschitz, în vârstă de 85 de ani, luată ostatică alături de soţul său, este una dintre cele două femei eliberate de Hamas ieri, 23 octombrie. Într-o conferinţă de presă, ea a făcut mai multe mărturisiri, printre care cum a fost răpită de terorişti, clipele de groază prin care a trecut în timp ce se afla în mâinile lor și condițiile în care ea și colegii săi captivi au fost ținuți.

Yocheved Lifschitz a fost luată ostatică alături de soţul său, însă doar ea a reușit să scape din mâinile teroriștilor Hamas. Cei doi soţi erau bine cunoscuţi în kibbutz (un tip de comunitate rurală cooperatistă colectivă n.r), unde s-au mutat încă de la vârsta de 17 ani, și aveau împreună 4 copii şi 11 nepoţi. Într-o conferinţă de presă, femeia în vârstă de 85 de ani a susținut că a trecut prin iad, descriind modul în care a fost răpită de teroriştii Hamas pe motociclete din kibbutz-ul său.

A fost apoi dusă în Gaza printr-o poartă, iar în timpul călătoriei ar fi suferit mai multe vânătăi. A menționat și faptul că guvernul israelian a cheltuit miliarde pentru gardul de la graniță, dar nu a făcut nimic pentru a împiedica islamiştii Hamas să treacă peste el.

Fiica bătrânei, Sharone, a confirmat spusele mamei ei, că a fost răpită cu o motocicletă și că a fost lovită de bastoane, lucru care explică vânâtăile de pe corpul femeii. Ulterior, Yocheved a fost nevoită să meargă câțiva kilometri pe pământ umed. Totodată, fiica a descris o „rețea uriașă” de tuneluri subterane conduse de Hamas, pe care ea le aseamănă cu o „pânză de păianjen”. Cei care au răpit-o pe mama ei și-au dat jos, în timp ce conduceau, ceasul și bijuteriile.

Ostaticii dormeau pe saltele și primeau de mâncare

Potrivit bătrânei, când a coborât de pe motocicletă, oamenii au salutat-o şi ​​i-au spus că „cred în Coran”, cu alte cuvinte că nu i-ar face rău. A fost apoi dusă alături de alte 24 de persoane în tuneluri, descrise de ea ca având „pământ moale și umed”.

Au separat, 2 sau 3 ore mai târziu, cinci oameni din kibbutz-ul Nir Oz într-o cameră separată. Acolo se aflau gardieni, un paramedic și un medic. De asemenea, Yocheved a descris și condițiile în care ea și colegii săi captivi au fost ținuți, despre care a spus că erau curate, dormind pe saltele, pe podeaua din tunelurile de sub Gaza, și un medic venind în vizită la fiecare două-trei zile. A fost tratat de doctori și un prizonier care a fost grav rănit într-un accident de motocicletă în drum spre Gaza, iar un paramedic a venit să-i vadă pentru a le aduce medicamentele de care aveau nevoie.

Ostaticii primeau de mâncare brânză și castraveți, aceeași mâncare pe care o mâncau şi teroriştii Hamas, în timp ce erau ținuți în tuneluri. Yocheved, referinduse-se la ceilalți ostatici, a declarat că simte că „povestea nu se termină până când toată lumea se întoarce”.

Fiica bătrânei a mai susținut că familia continuă să nu aibă veşti despre tatăl ei, Oded Lifschitz, în vârstă de 83 de ani, „un bărbat foarte implicat în drepturile palestinienilor care a lucrat pentru pace cu vecinii noştri”: „Sper că au grijă de el şi că va avea ocazia să vorbească, pentru că vorbeşte bine arabă, deci poate comunica foarte bine cu cei de acolo. Cunoaşte mulţi oameni în Gaza şi Cisiordania. Vreau să cred că va fi OK. Mama mi-a povestit că au avut grijă de ei şi că au şi un doctor acolo, aşa că asta aduce multă uşurare multora”, relatează observator.ro.

Mai multe