Imagini cu toate bazele militare rusești au fost făcute publice de Google Maps

18 aprilie 2022 15:48   Internațional
Ultima actualizare:

Prin intermediul aplicației Google Maps, Google a făcut publice imagini din satelit cu toate bazele militare rusești.

Imaginile din satelit includ, pe lângă fotografiile cu bazele Federației Ruse, și fortificaţii, diverse facilităţi şi aeroporturi militare, sisteme antiaeriene şi lansatoare de rachete nucleare ruseşti, conform adevarul.ro.

Un fost jurnalist, veteran al armatei ucrainene, a postat pe contul său de socializare mai multe imagini ce pot fi accesate direct prin intermediul Google Maps.

Imagini făcute publice și de un fost jurnalist

Victor Kovalenko a scris alături de imaginile publicate că se pot vedea, prin intermediul aplicației, pe lângă bazele mililitare, și nave, aeroporturi, rachete nucleare, dar și avioane aflate pe pistă.

Imaginile, care sunt disponibile pe Google Maps, arată și o bază de lansare a rachetelor intercontinentale balistice din dotarea Federaţiei Ruse.

De asemenea, într-o altă imagine de acest gen, avioane Suhoi SU-57 se pot observa parcate pe pistă. Acest tip de avion este de generaţia a 5-a a Federaţiei Ruse, cu amprentă radar redusă, ce se află în faza de testare.

Citește și Detalii surprinzătoare despre armamentul Rusiei. Cum reușește Ucraina să se apere 

O altă imagine prezinta portavionul Rusiei „Amiralul Kuzneţov”, aflat în prezent în reparaţii.

Ce armament are Rusia

Rusia are aproximativ 4.500 de focoase nucleare, care pot fi folosite de lansatoarele strategice cu rază lungă, sau cu rază scurtă de acțiune, potrivit unui raport al Buletinului Oamenilor de Știință din domeniul Atomic.

Dintre acestea, aproximativ 1.600 astfel: puțin peste 800 pe rachetele balistice terestre, peste 570 pe rachetele balistice de pe submarine, iar aproximativ 200 în bazele bombardierelor grele.

De asemenea, aproximativ 3.000 de focoase sunt depozitate în silozuri, iar pe lângă acestea, există alte 1.500 de arme nucleare retrase, care sunt încă intacte, astfel numărul focoaselor crescând la 6000, conform gandul.ro.

Mai multe imagini pe www.adevarul.ro

Citește și Detalii surprinzătoare despre armamentul Rusiei. Cum reușește Ucraina să se apere 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe