Incredibil ce a putut să facă din 45.000 de creioane colorate, pentru un record
Victorie în sfârșit! Pakistanezul Bilal Asif a muncit timp de doi ani și șase luni pentru a-și duce la bun sfârșit planul de a realiza o băncuță folosind nu mai puțin de 45.000 de creioane colorate. La finele muncii lui tânărul a fost premiat de experții Guinness cu un titlu mondial.
Bilal Asif a ridicat noțiunea de răbdare la un rang superior! El a muncit nu mai puțin de doi ani și șase luni, adică aproape 940 de zile la un proiect neobișnuit.
A muncit dinainte să înceapă pandemia
Tâmplarul din Karachi, Pakistan, și-a propus înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19 să realizeze o băncuță folosind doar creioane colorate. El a petrecut peste 5.700 de ore în atelierul lui folosind peste 50.000 de creioane colorate în realizarea unui veritabil obiect de artă. Conform declarațiilor lui Bilal, în proiectul ingenios au intrat creioane de diferite dimensiuni, care din păcate nu erau disponibile în comerț.
Și-a făcut singur creion uriaș
Așa că a fost nevoit să cumpere o bucată mare de lemn de trandafir indian și să confecționeze în atelierul lui un creion de mari dimensiuni, în care să monteze singur mina colorată atât de necesară proiectului său. La final băncuța a avut o lungime de 2,16 metri și lățime de 45 cm. Bilal speră să vândă opera de artă unică în lume cu prețul de 45.000 de dolari și a dedicat efortul lui unei școli elementare din Peshawar.
A vrut să abandoneze proiectul
Asif a recunoscut a a vrut de nenumărate ori să abandoneze proiectul lui pentru că a fost necesar un volum de muncă imens și multe dintre creioanele folosite erau de proastă calitate și se stricau atunci când încerca să le cioplească din cuțit.
Tâmplarul a fost ajutat cu materiale de întreaga comunitate care a înțeles efortul lui de a aduce un titlul Guinness în Pakistan.
Eforturile de a-i convinge pe experții Guinness să vină în localitate în timpul pandemiei au depășit orice imaginație, având în vedere că în 2021 și la început de 2022, țara se confruntă cu un număr considerabil de infectări zilnice cu COVID-19.
Se joacă Lego 100 de ore pe săptămână
Britanicul David Willoughby a recunoscut pentru presa engleză că e înnebunit după jocul Lego. El petrece 100 de ore pe săptămână asamblând și montând piese pentru un proiect uriaș. Bărbatul de 51 de ani a petrecut ultimele cinci luni montând cele 100.000 de piese cumpărate cu 3.000 de lire sterline în casa lui cu două camere. Willoughby a povestit că a trebuit să vândă o parte din mobila din casă pentru a avea loc să se desfășoare cu fgirinele și să facă rost de bani pentru pasiunea lui. El a recunoscut că nepoțeii lui i-au insuflat microbul jocului lego.
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!