Insula-paradis atât de aproape de Roma, atât de departe de lume. Aici, romanii veneau în secret | VIDEO

Se află la vest de Roma, suficient de aproape pentru a fi vizitată într-o excursie de o zi, dar suficient de izolată încât traficul, aglomerația și ritmul capitalei să pară de pe o altă planetă. În timp ce forumurile, fântânile și piețele Romei atrag milioane de vizitatori, Palmarola rămâne absentă din majoritatea itinerariilor. Mulți turiști nu aud niciodată de ea. Mulți romani nu ajung niciodată acolo.

Ceea ce îi atrage pe cei care fac traversarea nu este infrastructura, ci lipsa ei. Palmarola se ridică abrupt din apă prin stânci vulcanice, fragmentate de grote marine și golfuri înguste. Există o singură plajă, câteva poteci care duc spre interior și puține semne de dezvoltare modernă. Aici, nu există electricitate, nu există semnal pentru telefoane mobile și nu există terminal de feribot. Și totuși, cei care ajung aici fac rezervări cu luni de zile înainte.

Cum ajungi pe Palmarola

Ca să ajungi pe insula de lângă Roma trebuie să iei un tren până în portul Anzio, un feribot până la Ponza, apoi negocierea cu un pescar sau un proprietar de barcă privată pentru transport.

Fără locuitori permanenți, Palmarola este o destinație modelată mai mult de vreme, geologie și anotimpuri decât de turism.

Există un singur restaurant, O’Francese, care servește pește proaspăt și oferă un număr limitat de camere simple, săpate în vechi grote ale pescarilor.

Oaspeții fac rezervări cu luni înainte și stau în regim de pensiune completă, cu tarife care pornesc de la 150 de euro pe noapte.

Maria Andreini, o specialistă IT din nordul Italiei, vizitează Palmarola în fiecare vară împreună cu familia sa.

„Sunt atât de multe, și atât de puține, lucruri de făcut”, a spus ea pentru CNN Travel. Ziua se face snorkeling și mulrtă plajă, noaptea se observă cerul și se fac plimbări cu torțe.

 La răsărit, proprietarii organizează drumeții spre cel mai înalt punct al insulei.

Ruine antice

Potecile pornesc de la plajă spre interior, urcând către ruinele unei mănăstiri medievale și rămășițele unei așezări preistorice. Andreini recomandă vizitatorilor să aducă bocanci de drumeție, pe lângă echipamentul de plajă.

Deși a călătorit în destinații exotice, spune că Palmarola este de neegalat. Peisajul este „fermecător” și greu de asociat cu o Italie cunoscută mai ales pentru orașele sale aglomerate.

Linia de coastă este cel mai bine explorată cu o barcă pneumatică. Stâncile formează coloane marine, tuneluri și grote, iar apele din jur atrag pasionați de snorkeling, caiac și scufundări. Pe uscat, singurele animale întâlnite sunt caprele sălbatice, care se adăpostesc printre palmierii scunzi ce dau numele insulei.

„Este o întoarcere în timpurile preistorice, când oamenii veneau aici pentru obsidianul folosit la arme și unelte”, spune pentru CNN istoricul local Silverio Capone. „Foarte puține lucruri s-au schimbat în peisaj.”

Capone locuiește în Ponza și vizitează frecvent Palmarola.

„Palmarola a fost întotdeauna o insulă pustie, asta o face specială”, spune el. „Romanii antici au folosit-o ca punct strategic de observație maritimă în Marea Tireniană pentru flota imperială, dar nu au colonizat-o niciodată.”

Un ritual sacru

Proprietatea asupra insulei datează din secolul al XVIII-lea, când familiile napolitane trimise să colonizeze Ponza au primit permisiunea să împartă Palmarola între ele. Astăzi, insula este proprietate privată, împărțită în numeroase parcele deținute de familii care locuiesc în continuare în Ponza.

Sus, pe stânci, mici peșteri au fost transformate în locuințe private simple, unele vopsite în alb și albastru. Pescarii le-au folosit istoric drept adăpost în timpul furtunilor, iar mulți proprietari le țin și astăzi aprovizionate, în cazul în care vremea împiedică întoarcerea în Ponza.

În fiecare iunie, pescarii navighează din Ponza spre Palmarola pentru sărbătoarea Sfântului Silverio, ducând flori la capelă și purtând pe bărci o statuie din lemn a sfântului. Participanții urcă pe rând treptele abrupte de piatră până la cea mai înaltă nișă, unde se află altarul principal, pentru a se ruga și a medita.

„Este un ritual sacru. Ne rugăm lui în fiecare zi”, spune Capone. „Mulți bărbați din Ponza, ca mine, poartă numele sfântului, care este patronul nostru. Credem că spiritul său încă locuiește în apele Palmarolei.”

Legendele locale vorbesc despre marinari prinși în furtuni care s-au rugat Sfântului Silverio și au fost salvați.

„O apariție a sfântului, ridicându-se din ape, i-a salvat, ghidându-i pe marinari înapoi, în siguranță, la Palmarola, unde au supraviețuit timp de săptămâni în adăposturile din grote”, spune Capone.