Interes uriaș pentru o licitație cu obiecte ale foștilor președinți americani, inclusiv o șuviță de păr a lui George Washington

5 noiembrie 2024 11:57   Internațional
Ultima actualizare:

O celebră casă de licitații din New York pregătește o licitație aparte care a captat deja atenția colecționarilor. Sunt scoase la vânzare mai multe obiecte care au aparținut președinților americani. Prețurile de pornire sunt uriașe. Printre obiectele care vor fi licitate va fi și o șuviță din părul primului președinte american George Washington, anunță CNN.

Licitație cu obiecte prezidențiale

În timp ce lumea își îndreaptă atenția către alegerile din SUA din 5 noiembrie, pasionații de istoria prezidențială ar putea fi interesați în mod deosebit de o licitație care va avea loc la sfârșitul lunii.

Atunci vor fi scoase la vânzare diverse obiecte care au aprținut președinților americani de la o șuviță din părul lui George Washington la un steag care a însoțit cortegiul lui Abraham Lincoln spre locul de veci.

„Organizăm o licitație cu unele dintre cele mai istorice obiecte legate de istoria Americii care au fost scoase vreodată la vânzare”, a declarat Arlan Ettinger, președintele casei de licitații Guernsey's din New York.

Șuvița de păr a lui Washington, păstrată într-un medalion

Unul dintre cele mai intrigante obiecte este șuvița de păr a lui Washington, primul președinte al SUA, care a murit în 1799.

Părul încărunțit a fost păstrat într-un medalion care a fost dăruit unui prieten de familie și transmis din generație în generație.

Există, de asemenea, un steag american care a acoperit sicriul lui Lincoln în timpul călătoriei de la Washington, DC la Springfield, Illinois, unde a fost înmormântat, în 1865.

Acesta are o estimare de vânzare cuprinsă între 800.000 și 1,2 milioane de dolari, deși a fost dificil să se pună o valoare pe un obiect atât de prețion și unic, a spus Ettinger.

Printre obiectele scoase la licitație se va număra și un steag rar cu 49 de stele care datează din 1959, după ce Alaska s-a alăturat Uniunii, dar înainte ca Hawaii să fie adăugat.

Alte obiecte folosite de președinți americani

Acest steag a fost la Casa Albă în timpul președinției lui Dwight Eisenhower.

Licitația va include, de asemenea, portrete prezidențiale din studioul fotografic Bachrach, multe dintre ele nemaivăzute în public.

Este și un portret al lui Lincoln realizat de Francis Bicknell Carpenter ca studiu pentru pictura sa, „Prima lectură a Proclamației de emancipare de către președintele Lincoln”, care se află astăzi în clădirea Capitoliului SUA.

Licitația va avea loc pe date de 22 noiembrie, se va desfășura online, și va fi prezentată în avanpremieră la Galeriile Arader din New York.

„Nu știm ce se va întâmpla la alegeri, dar într-un fel sau altul, se pune mare accent pe Biroul Președinției în acest moment și pe istoria americană”, a declarat Ettinger.

Mai multe