Italia, noi măsuri anti-COVID de Sărbători. Testele, tot mai cerute
Guvernul Italiei prevede noi măsuri pentru a evita o creştere a infecţiilor cu COVID-19 în perioada sărbătorilor, pe fondul îngrijorărilor legate de răspândirea variantei Omicron, care este mult mai contagioasă.
În urma unei întâlniri cu miniștrii italieni, prim-ministrul Mario Draghi ar putea impune celor vaccinaţi obligaţia de a prezenta un test negativ pentru a putea merge în locurile aglomerate, inclusiv discoteci şi stadioane, informează presa locală din Italia, citată de Reuters.
Italia, noi măsuri anti-COVID în prag de sărbători
De asemenea, ar putea fi necesare şi teste negative pentru a intra în cinematografe şi teatre, pe lângă purtarea măştilor în aer liber.
Conform regulilor actuale ale țării, persoanele vaccinate sau recuperate recent după boală au acces gratuit în interiorul barurilor, restaurantelor, cluburilor sau orice alte spații de acest gen.
În Italia vaccinarea este obligatorie pentru cei din domeniul sănătății, personalul şcolilor, poliţie şi armată, însă aceasta s-ar putea extinde pentru toţi lucrătorii, începând din ianuarie.
Institutul Naţional de Sănătate a precizat, sâmbătă, că varianta Omicron a coronavirusului se răspândeşte rapid în Italia, fiind identificate în total 84 de infecţii de acest tip.
„Unele măsuri, cum ar fi obligativitatea purtării măştilor chiar şi în aer liber, ar putea fi luate în curând”, a declarat Franco Locatelli, unul dintre principalii consilieri ştiinţifici ai guvernului.
Cum arată situația epidemiologică în Italia
Italia este, de altfel, și prima ţară occidentală care a fost afectată puternic de pandemia de COVID-19 la începutul anului trecut, de aici și măsurile dure pe care le impune.
În prezent, țara a înregistrat o creştere a numărului de noi infecţii şi decese provocate de COVID, însă numărul zilnic de cazuri rămâne cu mult sub alte ţări europene, cum ar fi Marea Britanie şi Germania.
La începutul acestei săptămâni, Roma a prelungit starea de urgenţă Covid-19 până la 31 martie şi a decis că toţi vizitatorii din ţările UE trebuie să facă un test înainte de plecare.