#Război Ucraina-Rusia

Măcel în rândul civililor! Imagini îngrozitoare cu primele victime ale rușilor

24 februarie 2022 11:09   Internațional
Ultima actualizare:

Războiul din Ucraina este cel mai urât coșmar din istoria recentă a Europei! Sute de persoane au murit în primele ore de bombardamente și ciocniri dintre cei 200.000 de militari ruși de la granița Ucrainei și armata ucraineană. Autoritățile au confirmat că există nenumărate victime în rândul civililor.

În dimineața zilei de 24 februarie, Soarele nu a mai răsărit de la Est. Înainte să se crape de ziuă bombele rusești au luminat cerul întunecat aducând moartea în apropiere de Kiev, în regiunile Lugansk și Donețk, în Odesa și Mariupol. Cei 200.000 de militari ruși dizlocați începând din decembrie la granița cu Ucraina au primit ordinul de atac. Nu mai puțin de 10 civili au murit nevinovați în războiul ”pentru menținerea păcii” ordonat cu cinism de la Kremlin.

Harkov sfâșiat de bombardamentul rusesc

Artileria rusească și bombardamentul declanșat la primele ore ale dimineții au făcut un dezastru de nedescris în Harkov. Reprezentanții armatei rusești au declarat că au fost vizate bazele militare ucrainene și s-a urmărit distrugerea infrastructurii militare.

Conform AFP, care a transmite de la fața locului zeci de blocuri de locuințe și case  au fost nimicite de bombe. În urmă cu o oră, bilanțul oficial, confirmat de autoritățile de la Kiev era de 10 civili uciși și 40 de soldați omorâți.

Au fost doborâte șase avioane de luptă rusești. Conform Daily Mail, sute de soldați ucraineni au murit la datorie apărându-și țara de trupele de parașutiști trimise în Donețk, Lugansk și la granița cu Belarus.

În urmă cu puțin timp au fost înregistrate explozii și în apropierea orașului Liov, situat în apropierea graniței cu Polonia.

Aleksander Lukașenko neagă atacarea Ucrainei

În ciuda asaltului venit de pe teritoriul țării sale, liderul de la Minsk susține pentru principalul portal de propagandă rusească Russia Today că țara lui nu a atacat Ucraina. Aleksander Lukașenko susține că armata rusă a declanșat atacul din Belarus, fără participarea efectivelor militare ale țării sale.

În Ucraina s-a dat mobilizarea generală și toți bărbații apți de luptă au fost chemați la arme să își apere casele și familiile. Scene cu un impact emoțional ridicat au fost surprinse în satele din jurul Harkovului, unde rudele au descoperit trupurile neînsuflețite ale celor dragi, rămași în casele bătrânești, după ce au fost uciși de bombele rusești.

Lituania a declarat stare de urgență în urmă cu puțin timp, după ce trupele rusești au intrat pe teritoriul Ucrainei.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe