#Coronavirus

Molnupiravir, pastila care ar putea opri pandemia, a fost autorizată în SUA

24 decembrie 2021 7:48   Internațional
Ultima actualizare:

Vești bune! Medicamentul anti-Covid Molnupiravir, dezvoltat de grupul farmaceutic american Merck, a fost autorizat pentru utilizare în regim de urgenţă, de către Agenţia americană pentru Medicamente (FDA). Directorul companiei declara că Molnupiravir va deveni un medicament important în combaterea pandemiei.

După ce Danemarca a devenit prima țară din Uniunea Europeană care a introdus Molnupiravir, pastila anti-Covid -19 primește autorizație și din partea FDA, Agenţia americană pentru Medicamente, se arată pe site-ul companiei. Molnupiravir a fost a fost aprobată la jumătatea lui noiembrie de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), în vederea unei utilizări de urgenţă, înaintea unei viitoare autorizări oficiale de punere pe piaţă. Molnupiravir este destinat adulților din grupele de risc și se administrează oral, în opt doze pe zi, timp de cinci zile.

DIRECTORUL MERCK: ”SUNTEM OPTIMIȘTI CĂ VA DEVENI UN MEDICAMENT IMPORTANT ÎN COMBATEREA PANDEMIEI”

Acest tip de antiviral acţionează prin diminuarea capacităţii de replicare a unui virus, blocând astfel boala. Administrat pacienţilor în zilele imediat următoare testării pozitive, tratamentul reduce la jumătate riscurile de spitalizare şi de deces, potrivit unui studiu clinic realizat de Merck, companie cunoscută şi sub denumirea MSD în afara Statelor Unite. ”Sunt necesare urgent mai multe instrumente și tratamente pentru a combate pandemia COVID-19, care a devenit o cauză principală de deces și continuă să afecteze profund pacienții, familiile și societățile și să tulbure sistemele de îngrijire a sănătății din întreaga lume. Cu aceste rezultate convingătoare, suntem optimiști că Molnupiravirul poate deveni un medicament important ca parte a efortului global de combatere a pandemiei și se va adăuga la moștenirea unică a lui Merck de a înainta descoperiri în bolile infecțioase atunci când acestea sunt cele mai necesare”, a declarat Robert M. Davis, director executiv și președinte Merck.

Studiul pe Molnupiravir a început acum un an

În decembrie 2020, studiile începute de cerecetătorii de la Institute of Biomedical Sciences of Georgia State University au arătat că noul medicament antiviral Monulparivir a reușit să oprească "cu totul" transmiterea coronavirusului în numai 24 de ore.  Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi, 13 octombrie, că studiază datele privind eficacitatea Molnupiravir. Din datele obținute în urma studiilor, medicamentul dezvoltat de compania farmaceutică germană Merck a redus riscul de spitalizare și deces cu aproximativ 50% comparativ cu placebo, la pacienții cu forme ușoare sau moderate de COVID-19, conform unui comunicat postat pe site-ul companiei.

Antiviralul de la Pfeizer se numește Paxlovid

Și Pfizer a scos o pastilă anti-Covid, numită Paxlovid. La începutul lunii noiembrie, Pfizer a transmis că antiviralul său oral a demonstrat o eficienţă de 89% în prevenirea riscului de spitalizare sau de deces, dacă este administrat în primele trei zile de la apariţia simptomelor.  Tratamentul poate fi administrat acasă, în primele zile după apariţia simptomelor de Covid. Pfizer a anunțat că a investit 1 miliard de dolari în fabricarea şi distribuirea de pastile Paxlovid.  

Mai multe