Necunoscutele Insule Cíes din Spania, cu plaja desemnată cea mai frumoasă din lume
Cine nu a auzit de Insulele Baleare sau Canare, de Tenerife, Lanzarote, Mallorca sau Ibiza? Puțini știu însă că Spania mai are un arhipelag aproape necunoscut, situat chiar în largul coastei continentale, care primește extrem de puțini vizitatori. Este format din trei insule, două dintre ele fiind unite de o plajă spectaculoasă, cu o lagună liniștită pe o parte și Oceanul Atlantic pe cealaltă. Jurnaliștii de la The Guardian au numit-o cea mai bună din lume.
Palmieri, plaje albe, ape turcoaz definesc Insulele Cíes, un paradis neatins și care are reguli stricte impotriva turimului de masă.
Un arhipelag ignorat, la doi pași de continent
Cei mai mulți oameni asociază Spania cu destinații celebre precum Insulele Baleare sau Canare. În fiecare an, milioane de vizitatori aleg Tenerife, Lanzarote, Mallorca sau Ibiza pentru vacanțe la soare.
Puțini știu însă că Spania mai are un arhipelag, situat chiar în largul coastei continentale, care primește extrem de puțini vizitatori. Este vorba despre Insulele Cíes, un grup de insule despre care mulți nu au auzit niciodată.
Insulele Cíes se află la aproximativ 45 de minute cu feribotul din orașul Vigo, în nord-vestul Spaniei.
Arhipelagul este format din trei insule principale: Monteagudo (Insula de Nord), Do Faro (Insula de Mijloc) și San Martiño (Insula de Sud).
Primele două sunt legate printr-o plajă spectaculoasă, lungă de 1.200 de metri, cu o lagună liniștită pe o parte și Oceanul Atlantic pe cealaltă.
Cei care ajung aici nu trebuie să se aștepte la hoteluri luxoase sau resorturi all-inclusive. Insulele sunt aproape complet nelocuite, iar infrastructura se limitează la un mic magazin și câteva restaurante. Majoritatea vizitatorilor petrec doar câteva ore, explorând potecile accidentate și bucurându-se de plajele nealterate.
Accesul este strict controlat. În sezonul de vârf, care include Paștele și perioada mai–septembrie, sunt permise maximum 1.800 de persoane pe zi, iar vizitatorii au nevoie de un permis înainte de a urca pe feribot. În afara sezonului, limita scade la 450 de persoane zilnic.
Plaja considerată cea mai frumoasă din lume
Plaja care unește insulele Monteagudo și Do Faro se numește Rodas și a fost desemnată de publicația The Guardian drept cea mai bună plajă din lume.
Jurnaliștii au descris Insulele Cíes drept „Maldivele sau Seychelles ale Spaniei”, care oferă „plaje superbe cu nisip alb, ape turcoaz… cu alte cuvinte, un paradis neatins.”
Drumețiile sunt principala activitate, traseele fiind bine marcate și ușor de parcurs, cu priveliști spectaculoase asupra oceanului.
Scufundările sunt o altă atracție importantă, însă accesul este limitat. Insulele fac parte din Parcul Național Islas Atlánticas, iar protecția mediului este strictă, fiind necesar un permis special pentru scufundări.
Pentru cei care vor să rămână peste noapte, există un camping amplasat deasupra lagunei, cu vedere spre mare.
Vizitatorii pot închiria corturi deja montate, dotate cu paturi normale, și pot experimenta nopți fără poluare luminoasă, după plecarea turiștilor de o zi.
Camping Islas Cíes oferă facilități esențiale, de la dușuri cu apă caldă și snack bar, până la activități pentru copii. Sunt disponibile și tururi de caiac sau snorkeling, pentru explorarea zonelor mai puțin accesibile.
În timp ce Monteagudo și Do Faro sunt deservite de feriboturi regulate, insula San Martiño poate fi atinsă doar cu o ambarcațiune privată.
Cei care ajung aici descoperă un loc extrem de liniștit, cu plaje cu nisip alb și palmieri, care creează impresia unei insule din Caraibe.