O româncă a jefuit-o pe Lily Collins, din „Emily in Paris”, la spa. Poliția a publicat fotografia ei

6 noiembrie 2023 7:44   Internațional
Ultima actualizare:

O româncă este căutată de Poliția din Hollywood după ce ar fi jefuit-o pe Lily Collins, vedeta din filmul „Emili in Paris”. Actrița se relaxa la spa în timp ce românca i-ar fi spart dulapul în care vedeta de la Hollywood își lăsase obiectele personale. Polițiștii americani au identificat-o și au publicat fotografia ei. Românca ar face parte dintr-un grup organizat și ar fi comis mai multe jafuri. 

Românca ar fi furat verigheta și inelul de logodnă ale vedetei

Lily Collins, cunoscută pentru rolul său principal în serialul de mare succes de pe Netflix, "Emily in Paris", a raportat imediat jaful, iar polițiștii au demarat cercetările.

Românca este căutată acum de Poliție după ce ar fi furat verigheta și inelul de logodnă ale celebrei actrițe Lily Collins de la Holywood.

Potrivit TMZ, suspecta, Andreea Cătălina Roșca, în vârstă de 34 de ani, care ar fi utilizat carduri false sub numele de "Nicole Morri", este căutată de autorități pentru cel puțin două spargeri în care a furat bijuterii și carduri de credit dintr-un hotel spa și dintr-un studio de yoga din West Hollywood.

Furtul bijuteriilor lui Lily Collins ar fi avut loc în timp ce actrița se relaxa într-un hotel spa.

Collins și-a lăsat obiectele personale într-un dulap de la spa, inclusiv verigheta și inelul de logodnă, dar și alte obiecte de valoare.

Roșca, bănuită că a comis mai multe jafuri

Autoritățile au dezvăluit că Roșca, presupusa hoață, ar fi utilizat bunurile furate pentru a crea o identitate falsă, pentru a vinde bijuterii în valoare de peste 67.000 de dolari.

Cu o carte de identitate falsă din statul Washington, pe numele "Nicole Morri", ea ar fi reușit să păcălească vânzătorii.

Andreea Roșca este descrisă ca o femeie adultă albă, de aproximativ 34 de ani, cu părul negru și ochi căprui.

Despre ea se spune că ar avea legături cu grupurile de furt organizate din România, și ar străbate statele comitând infracțiuni similare.

Mai multe