#Casa Regală a Marii Britanii

Prințul William i-a făcut o promisiune importantă unicei sale fiice în vârstă de 9 ani. Cum o răsfață pe Charlotte

7 noiembrie 2024 13:08   Internațional

Prințul William își răsfață din plin unica fiică. Charlotte, în vârstă de 9 ani este o mică prințesă alintată, însă micuța a fost educată să dea dovadă și de maturitate atunci când iese în public.

Micuța Charlotte i-a dăruit tatălui ei o brățară cu un mesaj emoționant

În vârstă de 9 ani, Charlotte de Wales are preocupări și activități ca o adevărată domnișoară. În această perioadă, fiica Prințului William și a Prințesei de Wales, Kate Middleton a dezvoltat o pasiune pentru brățările prieteniei. Mai mult, fetița și-a convins chiar și membrii familiei să o poarte.

Astfel că Regele Charles, mama, mătușa Pippa și Prințul William i-au respectat dorința micuței. Aflat în Africa, viitorul lider al tronului regal și-a etalat bucuros brățara turcoaz, care are inscripționat și un mesaj emoționant – „Papa” (Tati).

Inițial, s-a speculat că accesoriul l-ar fi primit din partea celor 3 copii, însă moștenitorul tronului britanic a lămurit imediat situația. Acesta și-a dus fiica la concertul lui Taylor Swift, unde fanii celebrei cântărețe americane au popularizat brățările prietenei în Turneul Eras.

Prezenți la eveniment, Prințul William s-a distrat pe cinste alături de copiii săi și de alți membrii ai familiei, mai ales că sunt fani înfocați Taylor Swift. Aceștia au făcut chiar și fotografii alături de artistă și s-au arătat extrem de entuziasmați că au avut această ocazie. 

Ce i-a promis William fiicei sale

Mai mult decât atât, chiar și micuța Charlotte s-a simțit minunat la eveniment, iar pe internet au apărut imagini în care a fost surprinsă în timp ce imita stilul de dans al tatălui ei. La rândul său, Prințul de Wales și-a făcut apariția într-o cămașă cu nasturi de culoare albastră și un blazer, afișând un zâmbet larg pe chip, potrivit Okmagazine, 

În Africa, Prințul William a mărturisit că i-a făcut fiicei sale, Charlotte o promisiune importantă, și anume  că nu își va da jos brățara de la mână.

Mai multe