Proteste în mai multe orașe din Franța, după realegerea lui Emmanuel Macron! Polițiștii au intervenit cu gaze lacrimogene
Alegerile din Franța de duminică, 24 aprilie, la finalul cărora Emmanuel Macron a fost reales președinte pentru încă cinci ani, au fost marcate de absenteism. După anunțarea oficială a marelui câștigător, în Franța au avut loc mai multe violențe, iar oamenii legii au fost nevoiți să intervină pentru a calma spiritele.
După alegerea lui Emmanuel Macron în funcția de președinte al Franței, nu toți locuitorii au fost încântați de rezultat. Unii dintre ei, susținători vehemenți a lui Marine Le Pen, dar și tineri cu alte orientări politice, au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirea și au refuzat să elibereze zona până când polițiștii nu ai intervenit.
Citește și: Emmanuel Macron a fost reales președinte
Câteva sute de manifestanți, în principal tineri legați de mișcări antifasciste și anticapitaliste, dar și veste galbene, au protestat duminică seara împotriva realegerii lui Emmanuel Macron în mai multe orașe din Franța. Incidente au izbucnit la Paris, Rennes și Lyon.
La scurt timp după anunțul victoriei președintelui în exercițiu asupra lui Marine Le Pen, manifestanții s-au adunat în centrul orașului Rennes, în ciuda desfășurării mari a poliției. Ei au desfășurat un banner care proclama „Ce nu vom primi din urna, îl vom lua de pe străzi” înainte de a pleca în procesiune pe străzi.
Manifestanții au incendiat mai multe coșuri de gunoi, forțând pompierii să intervină de mai multe ori, potrivit prefecturii care interzisese manifestația. Poliția a lansat gaze lacrimogene lângă canalul care traversează Rennes.
Șapte persoane au fost arestate și conduse la secție pentru a fi interogate de oamenii legii.
La Paris, în apropiere de Place de la République, între 250 și 300 de manifestanți „antifa” au manifestat strigând, în special „Macron, ieși”, opunându-se poliției care a încărcat în mai multe rânduri să oprească protestul. Pe drum, biciclete, scutere și coșuri de gunoi au fost răsturnate, iar mașinile polițiștilor au fost atacate cu sticle. Statuia Republicii a fost etichetată cu un banner pe care scria „Lumea arde”, conform publicației franceze leparisien.fr.
Francezii nu s-au arătat încântați de realegerea unui noi președinte, iar prezența la vot a fost una scăzută. Doar 63 la sută dintre francezi și-au exprimat intenția la urne, iar în urma numărării voturilor, Emmanuel Macron a fost reales președintele Franței pentru încă cinci ani.
Vezi și: Emmanuel Macron și soția lui. O poveste inedită de dragoste
Emmanuel Macron a susținut un discurs în care a mulțumit celor care l-au votat. „După cinci ani de transformare, de ore cu bucurii şi ore dificile, dar şi de crize excepţionale, astăzi, 24 aprilie 2022, o majoritate a ales să îmi arate încredere ca să fiu preşedintele ţării noastre în următorii cinci ani. Ştiu ce vă datorez. Ştiu şi că unii dintre compatrioţii noştri au votat astăzi pentru mine, nu pentru a-mi susţine ideile, ci pentru a le bloca pe cele ale extremei dreapta. Le mulţumesc. Acest vor mă obligă pentru anii care vin", a declarat Emmanuel Macron.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!