VideoRomân, șofer la Amazon, în centrul unui scandal. De ce riscă 5 ani de închisoare în Marea Britanie
Un curier Amazon, de origine română, a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce fura pisica unei familii din Marea Britanie. Bărbatul, Cătălin Stancu, în vârstă de 42 de ani, riscă până la cinci ani de închisoare.
După ce a livrat un colet unei familii din UK, la plecare, românul a fost surprins de camerele de supraveghere din curte în timp ce lua pisica, Nora, chiar din fața casei. Proprietarul, Carl Crowther, în vârstă de 53 de ani, s-a declarat șocat de gestul curierului, relatează publicația GB News.
Ce pedeapsă riscă românul acuzat de furt
Judecătorul a considerat că fapta este una gravă și nu poate fi sancționată doar cu amendă.
„Furtul de animale specifice este o infracțiune relativ nouă și nu există încă ghiduri clare de condamnare”, a precizat judecătorul. „Această infracțiune a fost introdusă pentru a recunoaște că un animal de companie nu este doar o proprietate, ci face parte din familie, ceea ce a fost evident în acest caz.”
Ce au declarat proprietarii pisicii
Familia Crowther a povestit cum a realizat că animalul a dispărut: „Nu aveam nicio idee unde se afla, dacă era rănită sau măcar în viață.” Momentul a fost unul extrem de tensionat pentru membrii familiei, care timp de patru zile s-au îngrijorat pentru starea de sănătate a animăluțului lor.
„Aflarea că a fost luată intenționat ne-a amplificat teama și stresul emoțional. Să știm că a fost luată din grădina noastră, un loc unde ar fi trebuit să fie în siguranță, este și mai șocant. Timp de patru zile am trăit în incertitudine totală, iar impactul emoțional asupra familiei a fost copleșitor”, adaugă membrii familiei.
Cu ce probleme de sănătate se confrunta pisica
Nora fusese diagnosticată cu un suflu cardiac, motiv pentru care avea nevoie de tratament constant. Compania Amazon a propus despăgubirea familiei, gest pe care Carl Crowther l-a catalogat drept „dezgustător”.
Fapta comisă de curierul român se pedepsește cu până la cinci ani de închisoare. Din fericire, Nora a fost returnată familiei și s-a reunit cu cealaltă pisică, Domino.