Șef al „Facebook-ului” rusesc, găsit mort, după un accident de ATV
Vladimir Gabrielyan, 39 de ani, director adjunct al platformei de socializare VK, și colegul său Sergey Merzlyakov, 44 de ani, directorul de achiziții al companiei, erau amatori de senzații tari.
Cei doi, alături de familii și prieteni, obșnuiau să exploreze regiunile sălbatice ale Rusiei.
Zilele trecute, aceștia au ajuns în peninsula Kanin, din districtul autonom Iamalia-Neneția. Alături de ei mai era soția lui Vladimir Gabrielyan, Elena și încă un prieten, Serghei Olsevich.
Cei patru au încercat să traverseze un râu înghețat, în ATV-uri de tip Sherp.
Soția și prietenul lui Vladimir au scăpat cu viață
Acestea sunt niște vehicule pentru teren accidentat, asemănătoare unor ATV-uri(n.r. All Terrain Vehicle – Vehicul pentru orice tip de teren) clasice, dar mult mai mari, pretabile pentru zone sălbatice.
Vladimir Gabrielyan și Sergey Merzlyakov se aflau într-unul dintre vehicule, care s-a răsturnat în apă.
Nici cel de-al doilea vehicul, în care se aflau soția milionarului și Serghei Olsevich nu a avut o soartă prea bună, însă aceștia au reușit să ajungă la mal și să meargă pe jos mai mulți kilometri până au întânit un grup de păstori care au alertat autoritățile.
Uciși de hipotermie
Cele două victime au fost găsite fără viață, pe malul râului. Aparent, aceștia au reușit să iasă di vehiculul de teren, dar au fost răpuși de hipotermie.
Citește și: Sancțiunile își fac efectul! Un oligarh rus a pus preț pe arestarea lui Vladimir Putin
„Anunțăm că în această dimineață, Vladimir Gabrielyan și Serghei Merzlyakov au murit în urma unui accident tragic. Suntem alături de familiile, prietenii și cei dragi. Vladimir și Sergey vor rămâne pentru totdeauna parte a echipei noastre”, a transmis purtătorul de cuvânt al VK, în dimineața zilei de marți, 7 iunie.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!