Un desert verde fluorescent a cucerit Asia și intenționează să facă senzație și peste hotare. „Matcha a creat deja un precedent”. Ce ingredient special îl face atât de dorit?
Un desert verde fluorescent a cucerit Asia și se pregătește să ia cu asalt și restul lumii! Acesta este tortul pandan, o delicatesă care a îmbogățit o familie din Singapore cu zeci de milioane de dolari.
Totul a început în 1979, când Anastasia Liew, o femeie pasionată de prăjituri din Singapore, a decis să vândă torturi pandan din propria bucătărie. Cererea a fost atât de mare, încât a fost nevoită să deschidă un magazin. Așa a apărut Bengawan Solo, brutăria care astăzi are peste 40 de locații în Singapore, inclusiv cinci magazine în aeroportul internațional Changi, potrivit „CNN”.
Cu textură pufoasă și aerată, aromă fină de vanilie și culoare verde intens, desertul a intrat rapid în topul preferințelor localnicilor. Pandanul este cel care dă culoarea și gustul acestui tort special, o plantă tropicală cu origini în Insulele Maluku din Indonezia. Astăzi, familia Liew folosește în mare parte ingrediente locale și aduce 300-400 de kilograme de frunze de pandan din Malaezia pentru a păstra rețeta originală.
Cât costă un astfel de tort?
Prețul unui tort întreg este de aproximativ 22 de dolari singaporezi (17 dolari), iar în 2024 s-au vândut peste 85.000 de bucăți. Atunci, s-au obținut peste 76 milioane de dolari singaporezi (57 de milioane de dolari) din vânzări, în creștere cu 11% față de anul anterior.
Rivalul matcha?
Tortul pandan este omniprezent în meniurile restaurantelor și brutăriilor din Singapore, iar familia Liew are planuri mari și vrea să-l ducă în toată Asia și, de ce nu, în SUA și Europa. De altfel, cererile pentru prăjiturile asiatice au crescut deja în marile metropole din America, precum New York, San Francisco sau Los Angeles.
Specialiștii spun că tortul pandan are potențialul să devină la fel de popular, precum matcha, ceaiul verde japonez care a fost încorporat în diferite deserturi, de la tiramisu la brioșe:
„Matcha a creat deja precedentul că plantele verzi sunt bune. Cred că pandanul va fi ca o stea”, a declarat Keri Matwick, lector la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore, pentru publicația menționată.